REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.1° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

În Constanţa, un epileptic are permis de conducere

În Constanţa, un epileptic are permis de conducere

Replica API 10 septembrie 2013 | 14:25 1180

Un caz depistat. Câţi ca el în trafic?

Un caz depistat. Câţi ca el în trafic?

Îşi fac medicii datoria şi colaborează cu poliţiştii rutieri în cazul în care un conducător auto se alege cu o afecţiune ce nu-i mai permite să şofeze? Fie că este vorba de epilepsie, spre exemplu, sau boli psihice, medicii care depistează afecţiunile trebuie să anunţe şi Poliţia Rutieră. În Constanţa, de la începutul anului şi până acum, doar două astfel de solicitări au fost înregistrate, venite din partea medicilor.

Cât de sigure sunt şoselele din Constanţa? Alcool la volan, neatenţie, nerespectarea indicatoarealor rutiere sau chiar oboseală, sunt doar câteva din elementele ce-i caracterizează pe anumiţi şoferi, care îşi pun viaţa în pericol, dar şi pe a celor din jur. Însă, câţi conducători auto continuă să-şi ascundă bolile doar pentru a mai şofa o perioadă? Numărul acestora este greu de estimat, cert este că ei există. Un astfel de caz a ieşit la iveală după ce un şofer a fost implicat într-un accident rutier sâmbătă, 7 septembrie. Acesta, în vârstă de 22 de ani, a condus un autoturism dinspre Năvodari către Constanţa şi, în zona Hotelului Doina, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers din banda 1, pentru a-şi parca maşina, intrând în coliziune cu un moped, condus de S. M. C., de 35 ani, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers. Din fericire, mopedistul a scăpat cu răni uşoare în zona picioarelor, însă şoferul, din pricina spamei, a suferit un atac de epilepsie. Potrivit poliţiştilor rutieri, afecţiunea de faţă face o persoană incompatibilă cu calitatea de conducător auto, întrucât crizele pot surveni oricând, chiar în timp ce şoferul se află la volan. Cum se procedează în astfel de cazuri? Şeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa a menţionat că medicii de familie au obligaţia de a anunţa organele de Poliţie. "Sunt afecţiuni care sunt incompatibile cu calitatea de conducător auto. Aici, responsabilitatea medicilor de familie este aceea de a anunţa Serviciul Rutier, dacă reiese că persoana este bolnavă, iar noi îi vom suspenda permisul de conducere sau vom trimite şoferul la Medicina Legală pentru o examinare", a declarat, pentru "Replica", Ciprian Sobaru, şeful Poliţiei Rutiere. Aşa se va proceda şi în cazul şoferului de 22 de ani, implicat în accidentul de sâmbătă, a mai spus Sobaru. "Vom face verificări şi vom recurge la reţinerea permisului de conducere. De asemenea, dacă este cazul, vom trimite persoana la Medicina Legală", a conchis acesta. Dacă medicii îşi fac treaba sau nu, cert este că astfel de şoferi circulă pe străzi şi ne pun viaţa în pericol. Spre exemplu, de la începutul anului curent, şi până acum, doar două cazuri s-au înregistrat, în care poliţiştii rutieri au fost anunţati de către medici că o anumită persoană suferă de boli grave. O solicitare a venit din partea unui medic de familie, iar cealaltă de la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Alexandru Obregia". Pentru că da, sunt şi cazuri în care conducătorii auto suferă de afecţiuni psihice. Atunci când ele sunt diagnosticate de către medici, în cazul în care aceştia iau la cunoştinţă că pacientul deţine şi permis de conducere, ei trebuie să anunţe şi Poliţia.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
in caz in cazulul tanarului epileptic, am si eu am o intrebare pentru cei ce sunt in stare sa gandeasca: ce o fost intai, accidentul sau criza de epilepsie? pentru ceilalti , nici o intrebare...... asa-i cum cred ei...
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614