REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
15.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

În Eforie Sud se va amenaja un parc de recreere, la doi paşi de Cazinou

În Eforie Sud se va amenaja un parc de recreere, la doi paşi de Cazinou

Replica API 10 septembrie 2013 | 00:00 338

Spaţii verzi, skate park şi fântâni arteziene pe aproape 8 mii de metri pătraţi

Spaţii verzi, skate park şi fântâni arteziene pe aproape 8 mii de metri pătraţi

Oraşul Eforie se încadrează în media europeană referitoare la spaţiul verde pe cap de locuitor. "Posibil să depăşim această medie, în orice caz, stăm bine la acest capitol, mai mult, am încheiat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru implementarea proiectului parc de recreere în oraşul Eforie", a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu. Potrivit acestuia, parcul va fi situat în zona străzii Dezrobirii şi Falezei, în apropiere de Cazinoul din Eforie Sud. Valoarea se ridică la peste 3,1 milioane de lei, proiectul fiind derulat prin Programul Operaţional 2007-2013, Axa prioritară 1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere. "Valoarea totală eligibilă este de peste 2,4 milioane de lei, restul banilor, 2% din proiect, vor fi suportaţi de la bugetul local", a mai precizat Brăiloiu. Parcul se va întinde pe o suprafaţă de 7.927 metri pătraţi, iar în afară de zonele verzi, vor fi amenajate zone de recreere şi spaţii de joacă pentru copii, un skate park pentru role şi skateboard, fântâni arteziene, mobilier urban şi toalete ecologice. De asemenea, aleile vor fi asfaltate, iar iluminatul public va fi realizat cu ajutorul unor panouri solare. Perioada de implementare a proiectului este de 17 luni, iar primarul a declarat că speră să se încadreze în acest termen. "Începe sezonul ploios şi nu se va putea lucra tot timpul. Sperăm să ne încadrăm în termen. Este un proiect care a fost gândit şi depus încă din 2008-2009, dar durează foarte mult până se obţin avize şi se semnează efectiv un astfel de contract, evident o condiţie fiind şi declararea lui ca eligibil", a mai spus Ovidiu Brăiloiu. Întrucât parcul va fi realizat în vecinătatea unei clădiri emblematice a localităţii Eforie Sud - Cazinoul, primarul a fost chestionat şi asupra acestei construcţii, Brăiloiu menţionând că: "Este vorba despre o clădire care are un proprietar privat. Desigur, având în vedere lucrările care vor avea loc în zonă, proprietarul va înţelege că trebuie să facă şi el ceva, să renoveze, aşa încât Cazinoul să se încadreze în viitorul peisaj". Un alt proiect adus în discuţie cu ocazia conferinţei de presă a fost cel legat de reabilitarea falezei, în acest caz primarul admiţând că lucrurile sunt "în stand-by". "Sperăm să fie deblocat şi acest proiect, pentru că trebuie reabilitată şi faleza", a conchis edilul.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108