În loc să dea lovitura vieții, un jucător la păcănele a trăit marea dezamăgire. Vezi care!
În loc să dea lovitura vieții, un jucător la păcănele a trăit marea dezamăgire. Vezi care!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSe spune că norocul ți-l faci cu mâna ta! Pe această premisă a mers și un împătimit al jocurilor de noroc, din Constanța, care pentru puțin timp a trăit cele mai fericite clipe de până acum, crezând că a dat lovitura vieții lui după ce a jucat la aparate. Marea sa bucurie s-a transformat în dezamăgirea vieții. După ce a depus o sumă de bani, acesta a reușit să câștige impresionanta sumă de 64.000 de lei pe care, în momentul în care a vrut să o retragă în mai multe tranșe, a constatat că este imposibil, iar contul i-a fost închis, motivul invocat fiind încălcarea unui articol din regulament.
Un împătimit al jocurilor de noroc a trăit dezamăgirea vieții! Acesta credea că a dat lovitura vieții jucând la aparate pe un site online, dar în loc să se vadă cu banii în cont, casa de pariuri i-a blocat contul de utilizator.
De altfel, în ultima perioadă tot mai multe persoane reclamă un comportament potențial abuziv al caselor de pariuri online, care atunci când se află în situația de a oferi câștigurile celor norocoși, invocă articole din regulament pe care le interpretează după bunul plac, mai exact în favoarea acestora.
captură ecran din momentul în care a vrut să retragă suma
Cu 100 de lei ar fi ajuns la un câștig de 64.000 de lei
În această situație s-a regăsit și o persoană care a depus sâmbătă suma de 100 de lei pe site-ul cazinoului Million și, după ce i s-a validat contul și cardul bancar aferent, a câștigat suma nesperată de 64.000 de lei. Dovadă în acest sens stă captura de ecran realizată în momentul în care suma câștigată era 49.800 lei, care a urcat ulterior, până la 64.000 lei. Fericit că s-a îmbogățit peste noapte, omul a vrut să retragă suma în mai multe tranșe, dar acest lucru nu fost posibil.
În loc să primească banii, i-a fost închis contul!
Acesta spune că după două ore contul i-a fost închis, iar atunci când s-a adresat unui operator pentru a afla ce s-a întâmplat i s-a răspuns că ar fi încălcat articolul 17 din Termeni și condiții, mai exact crearea de conturi multiple.
Totuși, constănțeanul susține că deține un singur cont pe platforma online și recunoaște că un prieten de-al său s-a contactat pe aplicație de pe telefonul său, dar cu propriul cont.
conversația cu unul din reprezentanții aplicației online
Ce spune regulamentul casei de pariuri
Astfel, conform regulamentului, „Pentru a utiliza serviciile Million, utilizatorii trebuie sa deschidă un cont înregistrându-se pe website. Un Utilizator poate avea un singur cont pentru accesarea serviciilor Million prin intermediul website-ului. Este interzis ca un utilizator să deschidă mai multe conturi pe website. Dacă Million ia cunoștință de conturile multiple deschise de un utilizator, Million va închide astfel de conturi și va reține sumele de bani depuse în astfel de conturi.”
În încercarea de a își rezolva problema, jucătorul spune că s-a deplasat la mai multe locații pentru a comunica cu un reprezentant al casei de jocuri, dar fără a rezolva problema, asta pentru că adresa de la Șoseaua Odăii, nr. 109 nu mai este de actualitate, pentru ca ulterior să ajungă pe strada Grigore Mora, de unde i s-a recomandat să meargă la o a treia adresă aflată pe strada Intrarea Gheorghe Simionescu 19.
De asemenea, acesta precizează faptul că a apelat la un avocat prin intermediul căruia a trimis o somație casei de pariuri online.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 
















