REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

În Mamaia se vor face nunţi, nu şi înmormântări, că nu se cade printre carele alegorice

În Mamaia se vor face nunţi, nu şi înmormântări, că nu se cade printre carele alegorice

Replica API 19 septembrie 2013 | 00:00 151

Doi veterani de război au devenit cetăţeni de onoare

Doi veterani de război au devenit cetăţeni de onoare

Consilierii din municipiul Constanţa au fost convocaţi în şedinţă ordinară, de către primarul Radu Mazăre, miercuri, 18 septembrie. Pe ordinea de zi s-au aflat 35 de proiecte, iar pe ordinea suplimentară - 6 proiecte. Principalele hotărâri votate de consilieri sunt: rectificarea bugetului municipal, dar şi a unor instituţii aflate în subordinea Primăriei, acordarea titlul de cetăţean de onoare al oraşului Constanţa pentru doi veterani de război, aprobarea documentaţiei de achiziţie a lucrărilor de construcţii a unităţilor locative modulare din Campusul Social.

Şedinţa Consiliului Local de miercuri a fost deschisă de edilul Radu Mazăre care a acordat două titluri de cetăţean de onoare veteranilor de război, comandorului Zamfir Petre, de 90 de ani, respectiv generalului Gheorghe Constantin, de 93 ani, care au fost luptători în cel de-al Doilea Război Mondial, primul timp de 2 ani, cel din urmă - 3 ani şi 8 luni. "Mi-a făcut deosebită plăcere să stau de vorbă cu ei. Sunt nişte poveşti cate te mişcă sufleteşte", a spus primarul Constanţei. "Sunteţi un exemplu. Ne creşte sufletul când vedem că la vârsta dumneavoastră sunteţi oameni respectuoşi, sunteţi lucizi. Vă mulţumim", a adăugat edilul, adresându-se celor doi veterani de război. "Suntem oameni care şi-au respectat jurământul care, la chemarea ţării, şi-au lăsat copiii, părinţii şi au plecat la luptă pentru popor, pentru naţiunea română. Pentru noi este o zi de o importanţă deosebită şi aducem mulţumire noastre, Consiliului Local, pentru hotărârea pe care aţi luat-o de a ne da titlul de cetăţeni de onoare. Vă asigurăm că ne vom păstra tot timpul dragostea faţă de apropierea consiliului local, primăriei, faţă de activităţile pe care le veţi întreprinde", a declarat generalul Gheorghe Constantin. "Plecăm cu mândrie că ne-am făcut datoria, iar dumneavostră ne-aţi apreciat munca", a spus, la rândul său, Zamfir Petre. Premiaţii au primit diplome de cetăţeni de onoare oferite de primarul Radu Mazăre, însă trebuie precizat faptul că cei doi au renunţat la dreptul material care derivă din acordarea titlului de cătăţean de onoare. Şedinţa a continuat cu citirea şi supunerea la vot a celorlalte proiecte aflate pe ordinea de zi. Unul dintre acestea, şi anume "aprobarea documentaţiei de achiziţie a lucrărilor de construcţii, inclusiv a serviciului de proiectare - PT, DTAC, DDE- aferent obiectivului de investiţii Construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente- Campus social Henri Coandă", proiect iniţiat de primarul Mazăre, a stârnit discuţii aprinse. Consilierul PDL Iustin Roman a cerut nişte explicaţii precizând faptul că a citit studiul de fezabilitate şi a constat că suma acordată acestui proiect, care se ridică la 51 milioane de lei, este prea mare faţă de suprafaţa care se vrea a fi construită, şi anume 22.000 metri pătraţi. "În documentaţie reiese că această sumă este doar pentru construcţie", a spus Roman. Afirmaţia l-a derutat pentru câteva secunde pe edil. Însă, după ce angajaţii primăriei responsabili de acest proiect i-au explicat cum stau lucrurile, arătând că în costuri intră atât mobilierul, terenul de fotbal, cât şi aleile, drumurile etc., primarul s-a făcut, în cele din urmă înţeles, însă nu înainte de a-i arunca consilierului local câteva replici. "Dumneavoastră aveţi capacitatea să apreciaţi? Eu nu. Ce pregătire aveţi? Inginer în construcţii? Atunci trebuia să luaţi parte la studiu. Nu-mi plac poveştile astea", a spus Mazăre. În susţinerea lui Roman a intervenit şi Sorina Tuşa. Hotărârea a fost votată, însă nu şi de cei doi consilieri. De asemenea, consilierii au mai votat şi proiectul privind aprobarea închirierii unui spaţiu cu destinaţia de grădiniţă în Zona Ansamblul de Locuinţe Ieftine pentru Tineri destinate cumpărării, situate pe strada Baba Novac, dar şi două proiecte privind transmiterea dreptului de folosinţă către Arhiepiscopia Tomisului a două terenuri, unul în zona Hotelului Mercur, de 270 metri pătraţi, altul în zona Perla, de 443 metri pătraţi, în vederea construcţiei a două biserici. Despre acest proiect, alesul constănţenilor a precizat: "S-au primit multe solicitări pentru contrucţia unei biserici în Mamaia. Ăla care vine, de exemplu, din Banat, consideră spectaculos să meargă la slujbă pe malul mării. Fetele sexi zăpăcesc băieţii şi îi duc la biserică să se căsătorească, după aia, când divorţează, merg la club de bucurie", a spus Mazăre. "IPS Teodosie m-a rugat, pentru că sunt multe solicitări . Pentru cei din ţară este un lucru deosebit. Vreau să ofer tot ce se poate oferi. Nu se vor oficia înmormântări la biserica din staţiune. Nu poţi să mergi cu mortul printre carele alegorice", a spus edilul, care a ţinut să adauge că este un om credincios, însă nu merge des la biserică.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272