În România, 4 milioane de oameni sunt șomeri pentru că nu sunt ancorați în realitatea digitală

Aproape patru milioane de români apți de muncă nu muncesc și nici nu-și caută un loc de muncă. Peste 2,2 milioane dintre ei sunt complet invizibili — oameni care nu apar în nicio evidență oficială. În spatele acestor cifre se ascunde un paradox: România suferă simultan de șomaj și de lipsă acută de forță de muncă. Iar vina nu e doar a celor care nu știu să folosească un calculator, ci și a unui stat care a uitat să-i educe, să-i sprijine și să-i conecteze la realitatea secolului XXI.

România digitală trăiește doar în powerpoint-urile de la Guvern. În viața reală, milioane de români nu știu să folosească un computer, dar se plâng că nu găsesc de lucru. În 2025, în plină eră a inteligenței artificiale, un procent imens din forța de muncă stă pe margine — invizibilă, pasivă și abandonată.

Platforma delucru.ro a scos la iveală o statistică șocantă: aproape patru milioane de români nu lucrează și nici nu-și caută un loc de muncă. Dintre ei, peste 2 milioane ar vrea un job, dar nu știu cum să-l caute sau unde. Iar peste 2,2 milioane de "români invizibili", după cum îi numește senatorul Silviu Iulian Coșa, nu figurează nicăieri — nici ca angajați, nici în șomaj, nici în școală, nici în programe de ocupare.

„Nu e lipsă de competență. E delasare!“

Expertul în resurse umane George Butunoiu nu menajează pe nimeni: „Nu e vorba de competență, ci de indolență. Lucrurile astea se învață în două zile, nu în trei luni. Să spui că nu știi să folosești calculatorul în 2025 e o scuză penibilă.“ Lucrurile nu sunt totuși atât de simple. 

Cifrele confirmă rușinosul decalaj: doar 28% dintre românii între 16 și 74 de ani au competențe digitale de bază, față de 55% în Uniunea Europeană. Restul trăiesc într-o realitate paralelă, unde internetul e un lux și CV-ul digital — o poveste străină.

Senatorul PNL de Constanța, Silviu Iulian Coșa, avertizează că problema e una de proporții naționale:

„Peste 2,2 milioane de «români invizibili» trăiesc în economia informală sau sunt întreținuți de familie. Avem o forță de muncă uriașă nevalorificată, dar și o datorie publică: să îi identificăm om cu om, să îi orientăm profesional și să îi reintegrăm.” a declarat Cosa într-o postare pe rețelele de socializare. 

Coșa a cerut Ministerului Muncii să explice ce s-a făcut pentru acești oameni în ultimii trei ani și care este planul concret de reintegrare în economia oficială. Răspunsul? Deocamdată, liniște. Ca de obicei.

În timp ce angajatorii se plâng că nu găsesc oameni dispuși să muncească, realitatea e că puțini mai acceptă să trăiască din salarii care abia acoperă supraviețuirea — o realitate pe care in multe cazuri, mediul de afaceri preferă s-o ignore, în numele profitului.

Șomaj și lipsă de muncitori — același paradox 

Paradoxal, România are simultan șomaj ridicat în rândul tinerilor si persoanelor din mediul rural  dar și duce lipsă de forță de muncă, inclusiv în domenii unde nu se cer competențe digitale — construcții, agricultură, servicii sau industrie ușoară. Aici, pasivitatea nu mai are nicio scuză. E greu de înțeles cum, într-o țară în care firmele caută disperați oameni pentru muncă necalificată, milioane de cetățeni preferă să stea pe margine.

Totuși, ar fi incorect să aruncăm toată vina asupra acestor oameni. Mulți dintre ei provin din medii sărace, cu un nivel redus de educație formală, iar o parte sunt analfabeți funcționali. Nu au învățat niciodată să scrie un e-mail sau să caute o informație online. Alții, deși ar vrea, nu au mijloacele materiale: trăiesc din venituri mici, fără acces la laptopuri sau internet.

Soluția nu poate veni decât de jos în sus. Autoritățile locale trebuie să iasă din birouri și să le pună la dispoziție acestor oameni mijloace reale de învățare și reconectare digitală: cursuri gratuite, centre de consiliere profesională, spații publice dotate cu computere și internet. Într-o țară care se laudă cu digitalizarea administrației, să nu poți ajuta propriii cetățeni să deschidă un site e o formă vizibila de eșec administrativ.



Pe de alta parte, in multe zone rurale, se conturează tot mai clar strategia cinică de a menține comunitățile într-un cerc vicios al lipsei de educație și al dependenței de ajutoare publice, transformând vulnerabilitatea socială într-o armă politică.

România între pasivitate, sărăcie și neputință

România e prinsă astfel între două extreme: indiferenta și lipsă de resurse. Pe de o parte, există oameni care refuză să facă efortul minim de a se adapta; pe de altă parte, milioane care n-au avut niciodată condițiile să învețe. Iar rezultatul e o prăpastie care înghite economia.

Un CV nu mai e doar o listă de locuri de muncă, ci o radiografie a societății. „Angajatorii sunt mai flexibili ca oricând, dar nu pot trece peste superficialitate și dezinteres”, spune Butunoiu. Iar când indolența se amestecă cu lipsa de educație, efectele sunt clare.

România nu e blocată doar digital — e într-un punct mort din toate punctele de vedere. Între un stat care nu-și educă oamenii corespunzător și cetățeni care nu mai vor să depună efort, viitorul e condamnat la stagnare sau declin. Iar cât timp tastatura rămâne o enigmă, șansa la o viață decentă va rămâne, și ea, la un clic distanță pe care nimeni nu-l apasă.