În România a scăzut consumul de droguri... dar a crescut apetitul pentru jocurile de noroc?!
În România a scăzut consumul de droguri... dar a crescut apetitul pentru jocurile de noroc?!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDeși European Union Drugs Agency - EUDA a dat publicității rezultatele Studiului ESPAD 2024 privind prevalența consumului de alcool și alte droguri în rândul populației școlare cu vârsta de 16 ani. Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor nu publică datele despre prevalența consumului de droguri ilicite. Reporterii Replica au vorbit cu specialistul antidrog Cristian Oprișan despre acest studiu dar și despre lipsa centrelor specializate pentru tratarea adicțiilor. De asemenea, odată cu desființarea Agenției Naționale Antidrog, activitățile de prevenire nu se mai desfășoară în mod organizat.
Principalele date referitoare la consum și tipuri de consum în România, conform Raportului:
Elevii consideră că substanța cea mai ușor de procurat este canabisul (26% la nivel european, 14% în România), pe locul doi cocaina (13% la nivel european, 9,7% în România), iar pe locul trei tranchilizantele fără prescripție medicală (19% media europeană, 8,8% în România).
În ceea ce privește consumul de alcool datele sunt următoarele:
- 81% dintre elevi au recunoscut că au consumat alcool cel puțin o dată în viață. Media UE este de 74% adolescenți care au recunoscut că au consumat alcool cel puțin o dată în viață.
Consumul de țigări:
- 41% dintre elevii de 15-16 ani au fumat țigarete din tutun cel puțin o dată în viață, în timp media europeană este de 31,52%. Conform datelor ESPAD în România, Bulgaria și Italia au declarat un consum curent de țigări mai mare la fete decât băieții.
Jocuri de noroc:
- 25% dintre adolescenți au participat la jocuri de noroc pentru bani în ultimele 12 luni, comparativ cu media UE de 23%.
Dependența digitală:
- 53% tinerii români consideră că au o problemă în privința timpului de utilizare a social media iar 25% recunosc dificultăți de control al timpului petrecut în jocuri. Media UE este de 47%.
Comparativ cu rezultatele din 2019 ale studiului, se observă în România o scădere semnificativă a consumului de droguri ilicite (3%), o stabilizare a nivelului consumului de alcool și tutun, dar și o creștere a implicării în jocuri de noroc online. În România se constată o percepție ridicată a ușurinței de acces la alcool și țigări. În ceea ce privește consumul de canabis deși acesta scade, riscul de consum nu dispare, ci mai degrabă se schimbă preferințele de consum, cu alte tipare de consum și substanțe asociate.
Ce spune Cristian Oprișan
„Părerea mea este că datele nu reflectă în totalitate realitatea. Este foarte interesant că cele două studii internaționale date publicității – Raportul mondial privind drogurile 2025 al Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate și Raportul european privind drogurile 2025 al Agenției Uniunii Europene pentru Droguri – arată faptul că atât consumul, cât și traficul de droguri au crescut semnificativ. În ultimii 10 ani, consumul de droguri a crescut cu 23% la nivel mondial. În Europa se constată faptul că traficul de cocaină a ajuns la un nivel record, depășind pentru prima dată Statele Unite, iar în România consumul scade cu 3%, de la 9,61 în 2019 la 6,19 în 2024. Inclusiv percepția populației este că atât consumul de droguri, cât și celelalte comportamente adictive sunt în creștere, în special după terminarea pandemiei de COVID-19. De asemenea, și evenimentele tragice comise pe fondul consumului de substanțe psihoactive au crescut exponențial după anul 2022, fapt evidențiat și de mass-media“, a transmis Cristian Oprișan.
Nu există centre specializate de stat pentru tratarea adicțiilor
„Mai mult decât atât, începând cu anul 2025, prin desființarea Agenției Naționale Antidrog, activitățile de prevenire în mediul școlar nu se mai desfășoară în mod organizat de către specialiști, prin implementarea de proiecte naționale validate științific, ci sporadic, de către persoane care nu au expertiză în domeniul prevenirii. Nu se mai implementează obiectivele stabilite în Planurile de acțiune antidrog județene pentru punerea în aplicare a Strategiei Naționale Antidrog 2022–2026. Nu se mai fac studii județene privind prevalența consumului de droguri și alte comportamente adictive – ultimele studii fiind realizate în anul 2017. Nu se mai fac diagnoze județene ale fenomenului traficului și consumului ilicit de droguri pentru a identifica vulnerabilitățile și a implementa politici și programe adaptate de prevenire în mediul școlar, familial și comunitar. În continuare, nu există centre specializate de stat pentru tratarea adicțiilor“, a încheiat Cristian Oprișan.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 

















