3.4° Constanța Sâm., 3 Dec. 2022
Anul XX Nr. 6201
3.4° Constanța Sâmbătă, 3 Decembrie 2022 Anul XX Nr. 6201

În Tulcea, locuitorii au decis cum se va face economie la iluminatul public

C.B. 4 octombrie 2022 710

În contextul scandalului energetic, în care românii și cei aflați în fruntea țării încearcă să găsească tot mai multe metode pentru a scădea consumul, și, implicit, facturile prea mari, un primar din Dobrogea s-a pus serios pe treabă. Eugen Ion, primarul din Jurilovca, Tulcea, și-a invitat cetățenii să participe la un sondaj în ceea ce privește iluminatul public, cu scopul reducerii consumului de energie. Cele două variante gândite de conducătorii localității sunt cel puțin interesante și bune de pus în practică în cel puțin jumătate din țară.

Printr-un sondaj, primarul a îndemnat populația la economie și, implicit, la vot

Pentru bunul mers al comunei, dar și pentru facturi mai mici, primarul a consemnat: „Nu vom permite ca aceste costuri uriașe provenite din facturile la energie electrică să se răsfrângă tot asupra dumneavoastră de aceea noi, primăria, trebuie să facem economie. Așa cum fiecare dintre dumneavoastră face în propria gospodărie.” Întrebările sondajului sunau cam așa: 1. Doriți ca iluminatul public sa fie oprit pe timpul nopții între orele 23.30 și 04.30? sau 2. Doriți să păstrăm iluminatul public pe durata întregii nopți, dar stingând jumătate din lămpile stradale, pe modelul un stâlp da, unul nu?”.

Eugen Ion

Consensul, publicat tot de primar

Majoritatea localnicilor comunei Jurilovca s-au pus de acord asupra unei singure variante, așa cum Eugen Ion a scris: „Părerea majoritară, covârșitoare, este că iluminatul public în comuna noastră ar trebui să se desfășoare după modelul „un stâlp da, unul nu”, pe toată durata nopții.” În mod cert, metoda s-ar putea mula foarte bine și pe Municipiul Constanța, dar rămâne de văzut în perioada următoare. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

e vesel cretinu, sper sa i se stinga lumina lui
0
0
dar niste panouri solare instalate pe stalp nu se pot pune ?
0
0
Asta primar, ciorditor de terenuri poate
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
193339183026
5/49
1136376284
joker
20243019359