REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.9° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
10.9° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Încă 30 de zile de arest pentru romii care au alergat poliţiştii cu toporul

Încă 30 de zile de arest pentru romii care au alergat poliţiştii cu toporul

Replica API 13 mai 2011 | 00:00 148

Tribunalul Constanţa a respins recursul formulat de fraţii Omer şi Ibram Mustafa, care au atacat cu recurs hotărârea judecătorilor, prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv cu 30 de zile. Cei doi, împreună cu fratele mai mic, Samir Mustafa, cercetat în libertate, sunt acuzaţi că i-au atacat cu toporul pe poliţiştii din Mihail Kogălniceanu, care au încercat să-i prindă, având indicii că tocmai săvârşiseră mai multe infracţiuni. Prin urmare, cei doi Mustafa vor rămâne în arest. Decizia Tribunalului este definitivă. De precizat că, deşi au fost prinşi cu obiecte furate în maşină şi conducând fără a avea permis de conducere, cei 3 fraţi şi-au aţâţat rudele la agresarea oamenilor legii, folosind chiar un topor. Cu toate acestea, prin intermediul avocatului care îi reprezintă, romii îi acuză pe poliţişti de tentativă de omor.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212