REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.6° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Încă o stradă din Constanţa ocupată de “BIZONI”

Încă o stradă din Constanţa ocupată de “BIZONI”

Replica API 8 octombrie 2016 | 00:00 190

Amenzi şi avertismente pentru şoferi

Amenzi şi avertismente pentru şoferi

Zilele trecute, reporterii Replica atrăgeau atenția asupra trotuarelor din orașul de la malul mării sufocate practic de autoturisme, vizată fiind strada București. Pietonii s-au arătat de nenumărate rânduri revoltați de faptul că nu au loc pe unde să treacă și sunt nevoiți să meargă pe șosea, riscându-și viața. Însă, autoritățile locale s-au autosesizat și se are în vedere ca în viitor să se monteze piloni pentru protejarea trotuarelor.

Este cunoscut faptul că trotuarele din Constanța sunt arhipline de maşini pe care şoferii le parchează acolo fie pentru că nu găsesc un loc de parcare corespunzător, fie din comoditate. Cert este că acest lucru îngreunează trecerea pietonilor şi uneori şi circulaţia de pe carosabil. Situația se regăsește și în cazul străzii București, mai exact segmentul dintre Aleea Garofiţei şi strada Avram Iancu. Oamenii legii constănțeni au organizat inițial o campanie de informare, ulterior aceștia recurgând la sancționarea celor găsiți în neregulă.

“Polițiștii locali au desfășurat acțiuni de informare prin aplicare de flyere pe caroseria autovehiculelor parcate neregulamentar. Ulterior, s-a trecut și la sancționarea acestora. În cursul zilei de 7 octombrie a.c., s-a deplasat un echipaj al Poliției Locale și au blocat o mașină. Acolo parchează neregulamentar de obicei conducătorii autovehiculelor, nu a celor care stau în zonă, ci cei care merg la instituțiile publice din zonă”, au transmis reprezentanții Poliției Locale. O soluție pentru rezolvarea acestei probleme nu este alta decât montarea unor piloni.

“S-a făcut adresă către administratorul drumului pentru montarea de piloni care să protejeze trotuarele și să prevină staționarea neregulamentară a autovehiculelor”, au adăugat reprezentanții. Reamintim că o situație similară se regăsea și în zona pieţei Brotăcei, mai exact pe strada Adamclisi. Însă, administrația locală a apelat la aceeași modalitate de rezolvare. Purtătorului de cuvânt al Primăriei Constanţa, Liviu Tramudana, declara la data de 30 noiembrie 2015 faptul că s-au amplasat 325 de astfel de piloni, fiecare costând 237 de lei plus TVA pe străzile Adamclisi, 1 Mai Vechi, Nicolae Iorga (lângă centrul de transfuzii), în faţa blocului T2 din Tomis Nord şi în zona Parcului Tăbăcărie, pe lângă cetate.

Diana NEAȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218