Încă puteţi obţine tichetele sociale de la Primărie. Iată cum
Încă puteţi obţine tichetele sociale de la Primărie. Iată cum
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPersoanele care nu au avut timp să se înscrie în programul „Respect”, sau care pur şi simplu au uitat, au încă posibilitatea să beneficieze de ajutoare din partea administraţiei locale. Primăria Municipiului Constanţa anunţă că cei care nu s-au înscris în programul „Respect”, dar care îndeplinesc condiţiile, pot ridica formulare de cerere-declaraţie până în 20 iunie de la toate pavilioanele de vară pentru pensionari şi din cluburile de iarnă situate în zonele, Far, Şos. Mangaliei (Km 4-5), Poarta 6 (Str. Brizei), Casa de Cultură, Piaţa Veche Tomis 3. După completare, acestea se depun în perioada 01-20 ale lunii la următoarele centre: club pensionari - Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 66, bl. LE9; club pensionari - Şoseaua Mnagaliei nr. 86 A; club pensionari - Str. Aurora nr. 2, bl. PF1; club personae cu handicap - Complex Tomis III (Piaţa Veche). Program este de luni până duminică, între orele 09:00 – 20:00. Amintim că programul „Respect” înlocuieşte hotărârea de Consiliu Local prin care se acordau pachete cu alimente pensionarilor constănţeni cu venituri mai mici de 1.000 de lei, precum şi celor care nu realizează venituri, dar şi persoanelor cu handicap. Prin acest program, pensionarii vor primi, de opt ori pe an, câte patru tichete valorice, în valoare de 10 lei fiecare. Cu aceste tichete îşi vor putea achiziţiona doar alimente, ele fiind similare tichetelor de masă pentru angajaţi.
Mihaela UNGUREANU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News