REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.1° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Încă un LICEU din Constanța OBLIGAT să ACHITE SPORURI SALARIALE unui ANGAJAT

Încă un LICEU din Constanța OBLIGAT să ACHITE SPORURI SALARIALE unui ANGAJAT

Replica API 23 decembrie 2021 | 12:36 2019

În ultima perioadă, din ce mai multe licee din Constanța sunt nevoite, prin sentințe judecătorești, să achite diferite sporuri salariale personalului auxiliar, sporuri suprimate fără nici o explicație. Este și cazul Liceului Tehnologic Gheorghe Duca care a fost chemat în judecată de administratorul financiar, Mihaela Georgescu, pentru calcularea și plata drepturilor salariale neacordate, respectiv a diferențelor salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a creșterii cu 10 % pentru exercitarea activității de control financiar preventiv, începând cu data de 01.01.2019 și în continuare, până la modificarea raporturilor de muncă, actualizarea sumelor cu rata inflației, plata dobânzii penalizatoare, plata cheltuielilor de judecată.

Liceul Gheorghe Duca

Prin sentința din 16 noiembrie 2021, Tribunalul din Constanța a admis cererea Mihaelei Georgescu în privința drepturilor salariale neacordate, și obligă Liceul Gheorghe Duca drepturile salariale neacordate, respectiv a diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a sporului de 10 % pentru exercitarea activităţii de control financiar preventiv. Sentința nu este definitivă, urmând a se judeca apelul.

Legea este în vigoare din 2017

Începând cu data de 01.07.2017, a intrat în vigoare Legea nr. 153/2017, care prevede în art. 15, că personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia, beneficiază de o majorare a salariului de baza cu 10%.

Liceul a acționat nelegal

Liceul nu a procedat la calculul și la plata corectă a acestor drepturi, aspect care rezultă explicit din adeverința emisă de pârât, practic, ele nu au fost operate ca majorări ale salariului de bază, astfel cum sunt prevăzute expres în Legea nr, 153/2017, ci au urmat regimul sporurilor și indemnizațiilor, fiind calculate de pârât prin raportare la salariul de bază istoric, cel aflat în plată în 31.12.2016, majorat, iar nu la salariul de bază în plată.

Instanța a dat câștig de cauza reclamantei

Magistrații din cadrul au constatat că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de actul normativ menționat, astfel că va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâtul să calculeze și să plătească membrului de sindicat drepturile salariale neacordate, respectiv a diferențele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a sporului de 10 % pentru exercitarea activității de control financiar preventiv, începând cu data de 01.01.2019 și pe perioada cât îndeplinesc condițiile pentru acordarea drepturilor în cauză și a menținerii prevederilor legale care instituie acordarea majorărilor salariale solicitate, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de rata inflației și data plății.

Citește și Liceul Tehnologic Tomis OBLIGAT să plătească SPORURI SALARIALE contabilului șef

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272