Incendiatorul mașinilor din parcarea de pe strada Beiuș a fost arestat preventiv: a acționat la comandă
Incendiatorul mașinilor din parcarea de pe strada Beiuș a fost arestat preventiv: a acționat la comandă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestIncendiatorul mașinilor din parcarea de pe strada Beiuș din cartierul Micălaca a fost identificat și reținut, ulterior fiind arestat pentru 30 de zile. Conform anchetatorilor, bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din Arad, care a dat foc ar fi fost instigat. Instigatorul, în vârstă de 48 de ani, tot din Arad, i-ar fi promis bărbatului o sumă de bani – pe care însă nu a mai achitat-o – pentru a da foc mașinilor părții vătămate.
Duminică seara, cel care a dat foc mașinilor a fost prins de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Arad, fiind reținut pentru 24 de ore, iar cel care a instigat la incendierea autoturismelor a fost depistat luni. Cel mai probabil, și acesta va fi reținut pentru 24 de ore.
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, a fost identificat un bărbat, de 39 de ani, din Arad, care, la data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 04.00, ar fi distrus prin incendiere mai multe autovehicule.
Totodată, din cercetări a reieșit că un bărbat, de 48 de ani, din Arad, l-ar fi instigat pe bărbatul de 39 de ani să incendieze autovehiculele.
În baza probatoriului administrat, bărbatul de 48 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar bărbatul de 39 de ani a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru distrugere.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.1° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)