REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Incendiu devastator la un azil de bătrâni din Philadephia. Cel puţin doi morţi şi mai mulţi dispăruţi

Incendiu devastator la un azil de bătrâni din Philadephia. Cel puţin doi morţi şi mai mulţi dispăruţi

A.F. 25 decembrie 2025 | 00:00 307

Cel puţin două persoane au murit, iar mai multe alte erau căutate în urma unei explozii într-un azil de bătrâni, în apropiere de Philadelphia, a anunţat guvernatorul statului american Pennsylvania (est) Josh Shapiro, relatează Reuters.

 Incendiu devastator la un azil de batrani din Philadephia. Cel putin doi morti si mai multi disparuti

Potrivit postului local Channel2 Now, aproximativ 15 rezidenţi ai azilului au fost preluaţi, iar „mai mulţi alţii erau de negăsit”. „În acest stadiu, deplângem cel puţin doi morţi. Ştim că un anumit număr de persoane este dat dispărut”, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, guvernatorul Pennsylvaniei.

Persoane dispărute după explozie

Cinci persoane erau căutate marţi seara, a anunţat Kevin Dippolito, şeful pompierilor din cantonul Bristol, situat la periferia Philadelphiei, unde se află azilul. „Ele ar fi putut să plece de la faţa locului împreună cu membri ai familiilor lor”, a apreciat el.

Miros puternic de gaze şi a doua explozie

O explozie a avut loc marţi, la ora locală 14.19 (21.19, ora României), care a provocat surpări importante şi blocarea mai multor persoane la parterul clădirii, a precizat el. La câteva minute după sosirea pompierilor la faţa locului, „se simţea un miros puternic de gaze naturale”, a declarat Kevin Dippolito.

Pompierii au evacuat „numeroşi rezidenţi” înainte să se producă o a doua explozie şi să izbucnească un incendiu. Ei au reuşit să controleze flăcările, însă se aflau în continuare „în faza de salvare, până la certitudinea evacuării complete a clădirii”, a mai anunţat Kevin Dippolito, citează stirileprotv.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere