REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Incendiu la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui

Incendiu la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui

Andreea CONDURACHE 1 februarie 2024 | 08:25 1347

Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui.

Incendiu la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Vasluiimagine surprinsă la locul incendiului

Potrivit ISU Vaslui, la sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în camera serverelor și exista pericol de propagare la întregul nivel.

"După efectuarea recunoașterii, s-a acționat cu trei linii de intervenție pentru izolarea și lichidarea incendiului. Nu au fost găsite persoane rănite sau intoxicate cu fum ori alte gaze toxice", transmit pompierii.

Întrucât clădirea instituției este lipită de un bloc turn, echipe de salvatori au mers din ușă în ușă pentru a verifica starea locatarilor, însă nu s-a impus evacuarea locatarilor. Concomitent cu operațiunile de stingere au fost amplasate mai multe exhaustoare pentru evacuarea fumului extrem de dens care inundase clădirea.

Incendiul a fost lichidat, dar pompierii continuă evacuarea fumului și a gazelor fierbinți.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire, conform antena3.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere