REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
14.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Incendiu la o hală de producţie fibră de sticlă. A fost transmis mesaj RO-Alert

Incendiu la o hală de producţie fibră de sticlă. A fost transmis mesaj RO-Alert

Ana Maria LIPAN 25 octombrie 2023 | 11:21 576

Un incendiu de proporţii a izbucnit, miercuri, la o hală de producţie fibră de sticlă din Gheorgheni. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale. Au fost alertate şi serviciile voluntare din mai multe localităţi. O persoană cu atac de panică a fost transportată la spital.

Incendiu la o hala de productie fibra de sticla. A fost transmis mesaj RO-Alertfoto cu rol ilustrativ

”Incendiu produs în municipiul Gheorgheni, la o hală de producţie fibră de sticlă. Incendiul se manifestă în interior şi la nivelul acoperişului pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp”, a transmis, miercuri, ISU Harghita.

Sursa citată a precizat că incendiul este localizat şi se acţionează pentru lichidare. O persoană cu atac de panică a fost asistată medical la faţa locului şi transportată la Spitalul Municipal Gheorgheni, potrivit observatornews.

ISU Harghita a precizat, de asemenea, că a fost transmis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei. La faţa locului s-au deplasat 6 echipaje de pompieri din cadrul subunităţilor de intervenţie Gheorgheni, Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, cu 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare grea, o autoscară şi o ambulanţă SMURD.

De asemenea, au fost alertate SVSU Lăzarea, Joseni, Suseni şi Ditrău.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere