Incendiu la un mall care urma să se inaugureze la finalul lunii mai. A fost transmis mesaj Ro-Alert. Video
Incendiu la un mall care urma să se inaugureze la finalul lunii mai. A fost transmis mesaj Ro-Alert. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit sâmbătă, 10 mai a.c., la un mall din Arad, care urma să fie inaugurat la finalul acestei luni, echipaje numeroase de pompieri, deplasându-se la fața locului.
Focul a izbucnit la mai multe deșeuri menajere din curtea unui centru comercial, aflat în renovare, din municipiul Arad. Incendiul se manifestă violent, flăcările propagându-se și în interiorul centrului comercial.
La fața locului au fost alocate 6 autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
De asemenea, pentru eficientizarea misiunii, echipajele locale de intervenție au fost suplimentate cu 2 cisterne de 30.000 l și o autospecială de stingere, de la ISU Timișoara.
Pentru protecția populației aflată în proximitatea zonei de manifestare a incendiului, a fost transmis mesaj Ro-Alert.
Din primele informații, nu ar fi înregistrate victime.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța .jpeg)













