REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Incendiu la Universitatea din Oradea. Un atelier și un laborator au fost distruse complet

Incendiu la Universitatea din Oradea. Un atelier și un laborator au fost distruse complet

Virgil STOIAN 18 ianuarie 2026 | 19:53 388

Un incendiu izbucnit, duminică dimineața, la o clădire a Universității din Oradea a distrus complet un laborator și un atelier, însă pompierii de la ISU Bihor au reușit să împiedice extinderea incendiului în întreaga clădire.

Incendiu la Universitatea din Oradea. Un atelier si un laborator au fost distruse complet

„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent și generalizat într-un atelier și un laborator de inginerie, arderea fiind alimentată de materiale combustibile și lichide inflamabile (motorină și benzină)”, a transmis ISU Bihor.

Incendiul a fost stins după o intervenție a 17 pompieri la capătul a 25 de minute. Pompierii au reușit să evite extinderea incendiului la alte încăperi ale clădirii cu parter și două etaje, însă bunurile din atelier și laborator au fost distruse complet.

„La fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD Oradea.

Primele cercetări indică faptul că incendiul a fost, cel mai probabil, provocat de un aparat electric lăsat sub tensiune. Din fericire, nu au fost înregistrate victime”, precizează pompierii bihoreni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere