Incendiu puternic la o locuință din Tulcea. Video
Incendiu puternic la o locuință din Tulcea. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMilitarii din cadrul ISU Delta au fost solicitați să intervină miercuri, 12 iunie, în Tulcea, acolo unde a izbucnit un incendiu. Potrivit primelor informații, incendiul se manifestă la o locuință.
Imagini de la locul incendiului
Către locul evenimentului, s-au deplasat 10 subofițeri cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Tulcea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La sosirea forțelor de intervenție, incendiu se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum la o anexă gospodărească, focul propagându-se și la casa de locuit.
Imagini de la locul incendiului
Din fericire, persoanele aflate în locuințe, s-au autoevacuat. Pompierii au procedat la localizarea și lichidarea incendiului în timp operativ, fără ca focul să se extindă și la alte gospodării aflate în vecinătate.
Imagini de la locul incendiului
A ars anexa gospodărească, iar casa de locuit la care s-a propagat focul până la sosirea pompierilor militari, a fost afectată pe o suprafață de aproximativ 10 mp. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit la un aparat electrocasnic defect.
VIDEO:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 












