Încep jocurile! Filipescu, vicele lui Mitroi la Consiliul Județean Constanța?
Încep jocurile! Filipescu, vicele lui Mitroi la Consiliul Județean Constanța?
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNe apropiem cu pași repezi de alegerile locale care vor avea loc pe 9 iunie, iar partidele politice au început să-și facă echipele cu care vor să câștige primăriile și consiliile județene din țară. Astfel, la Constanța, PNL a scos asul din mânecă, mergând pe mâna Florin Mitroi pentru președinția Consiliului Județean, fiind considerat de către mulți drept cel mai puternic candidat. Aflat în studioul Replica, miercuri, 9 aprilie, Florin Mitroi a transmis faptul că dacă ajunge la șefia Consiliului Județean, îl va pune vicepreședinte pe Răzvan Filipescu.
Răzvan Filipescu (stânga), Florin Mitroi (dreapta)
Ne mai despart două luni de alegerile locale iar partidele politice au început să-și facă toate calcule, odată ce au aruncat în joc candidații, focusându-se acum și pe echipele pe care aceștia le vor avea în spate. PNL Constanța îl are ca și candidat pentru președinția Consiliului Județean pe Florin Mitroi, actualul primar al comunei Valu lui Traian. Aflat în studioul Replica, miercuri, 9 aprilie, Florin Mitroi a dezvăluit faptul că pentru funcția de vicepreședinte, dacă va ajunge la șefia CJ, îl va alege pe Răzvan Filipescu.
Contactat de reporterii de la Replica, Răzvan Filipescu a transmis că îl cunoaște pe Florin Mitroi de mult timp și că fac o echipă foarte bună în momentul de față: „Pentru mine este o onoare și mă bucură încrederea pe care mi-o acordă, dar în același timp mă responsabilizează. Este important ca în această perioadă să muncim, să ajungem la câți mai mulți locuitori ai județului Constanța pentru a le explica lucrurile bune pe care noi vrem să le facem. Îl cunosc pe Florin Mitroi de foarte mult timp, este un om căruia îi place să stea între oameni, este un om orientat către fapte, este un om care a performat în administrația locală, ca dovadă, pe durata mandatului lui, tot ce și-a propus a realizat.
De la infrastructură rutieră, până la rețele de apă, canalizare, școli, creșe, urmează un liceu și până la infrastructura de sănătate. Este un om care poate atrage fonduri importante pentru județul Constanța așa cum este nevoie, este un om care are capacitatea de a ajuta pe toată lumea, indiferent de culoarea politică, ceea ce este foarte important și noi suntem alături de el, o echipă de oameni cu o putere de muncă extraordinară, care știm problemele cu care se confruntă oamenii din județ și știm și nevoile și așteptările pe care le au. De la producători locali și crescători de animale, până la problemele legate de educație, sănătate, atragere de investitori străini. Suntem oameni care am dovedit în domeniile noastre de activitate, am dovedit la nivel profesional, fie în privat, fie în administrație locală, și acum formăm toți o echipă pentru județul Constanța, pentru a pune și Constanța pe un binemeritat loc al dezvoltării, așa cum îi trebuie unuia dintre cele mai importante județe ale României care trebuie să conteze în dezvoltarea economică, socială.“
Florin Mitroi și Răzvan Filipescu
Pe ce proiecte mizează Florin Mitroi alături de echipa sa
Legat de proiectele pe care le vor implementa dacă vor ajunge la CJ, Răzvan Filipescu a declarat faptul că PNL se va axa foarte mult pe proiectele legate de sănătate, educație, turism dar și agricultură: „Noi ne dorim să atragem proiecte pentru Constanța în toate domeniile de activitate. Este foarte important să dezvoltăm sistemul de sănătate la nivelul județului Constanța, să acordăm o atenție specială sistemului de învățământ. Suntem oameni de echipă care avem experiență în turism și conștientizăm cât de important și ce rol joacă turismul în activitatea județului Constanța și este un domeniu în care ne dorim să aducem proiecte. Unele le-am dezbătut deja în comisiile pe care le-am avut și la nivelul Consiliului Județean și în discuțiile cu Organizația de Management a Destinației la nivelul județului Constanța. Bineînțeles că gândim foarte mult din problemele și așteptările pe care le au fermierii constănțeni, pentru că și eu și Florin Mitroi avem afaceri în domeniul agriculturii și vrem să devenim un sprijin real pentru aceștia. O miză importantă o reprezintă dezvoltarea și reabilitarea sistemului de irigații și cred că prin lucrurile prin care noi le-am dovedit, și prin ceea ce urmează să facem vom veni cu vești bune pentru fermieri. Suntem oameni orientați către fapte, este foarte important să câștigăm aceste alegeri și după aceea vom veni și ne vom apuca de muncă.“
Filipescu: Promisiuni fac mulți
Legat de contracandidați, Răzvan Filipescu a transmis faptul că mulți fac promisiuni, însă diferența o fac realizările: „Eu am trecut în Partidul Național Liberal, candidez bineînțeles pe lista de consilieri județeni ai Partidului Național Liberal și fac echipă cu Florin Mitroi pentru județul Constanța, pentru Consiliul Județean Constanța. Promisiuni fac mulți, dar diferența între cei care fac propagandă și liderii adevărați o fac realizările și faptele care urmează și pe care noi avem puterea să le facem, avem puterea exemplului, pentru că fiecare dintre cei din echipa lui Florin Mitroi am realizat lucruri concrete.“
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News