21.4° Constanța marți, 27 sep 2022
Anul XVI Nr. 6135
21.4° Constanța marți, 27 septembrie 2022 Anul XVI Nr. 6135

Începe Festivalul BLACK SeaMPHONY, la Constanța

Replica API 18 august 2022 899

Au mai rămas două zile până va începe Festivalul BLACK SeaMPHONY, eveniment în care muzica întâlnește marea.

Prima ediție a Festivalului BLACK SeaMPHONY va avea loc la Constanța, în perioada 19-21 august, în Piața Ovidiu, începând cu ora 20:30. Evenimentul este organizat de Direcția Cultură, Educație, Sport, Turism din cadrul Primăriei Municipiului Constanța în parteneriat cu Asociația Philson Young.

Orchestra Simfonică București a pregătit în cele trei zile în care BLACK SeaMPHONY Festival va răsuna la malul Mării Negre, invitați speciali, nume importante ale scenei muzicii clasice.

Concertul de deschidere a Festivalului, „Pe Aripile Muzicii” va fi dirijat de Andrei Tudor și va aduce pe scena din Piața Ovidiu, de la orele 20:30, alături de Orchestra Simfonică București, pe soprana Irina Baianț.

VIVO - Ad.
VIVO - Ad.

Irina Baianț este o culoare intensă în muzica clasică, o strălucire aparte care îmbină muzica clasică cu pop și crossover, soprana care sparge tiparele standard ale fiecăruia, în percepția despre operă. Cu o vastă experiență scenică, zeci de mii de triluri colorate pe care le-a dat lumii în ultimii 10 ani de carieră, a dus România pe harta internațională a performanței lirice cu lumina ei caldă și catifelată între palmele aplauzelor.

Publicul va asculta coloane sonore din filme celebre precum: Războiul Stelelor, Titanic, Game of Thrones, Rocky, Zorro, Cei Șapte Magnifici și altele.

În cea de a doua seară a festivalului, sâmbătă, 20 august, alături de Orchestra Simfonică București, publicul va avea bucuria să îl asculte pe îndrăgitul artist de talie internațională Alessandro Safina, care va susține spectacolul „Notte Sotto Le Stelle”. Dirijorul acestei seri va fi Francesco Rosa.

În cea de a treia seară, duminică, 21 august, Orchestra Simfonică București va încheia Festivalul BLACK SeaMPHONY printr-un concert cu un concept dinamic, intitulat „Rock Symphonic”. Cătălin Oprițoiu, solistul acestui concert va interpreta Anotimpurile de Antonio Vivaldi, reorchestrată în varianta pop/rock de Eduard Dabrowski, care va dirija acest concert. Artiștii vor interpreta melodii din repertoriul trupelor The Beatles, Queen, Led Zeppelin, AC/DC, etc.

Intrarea la toate concertele este liberă.

A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

Local

LOTO

6/49
3120925152
5/49
2018171292
joker
3531471914