REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° ConstanÈ›a Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° ConstanÈ›a Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Începe redistribuirea pachetelor UE. Fără ulei şi cu mai puţină făină

Începe redistribuirea pachetelor UE. Fără ulei şi cu mai puţină făină

Replica API 25 ianuarie 2013 | 00:00 191

Precizări ale Primăriei şi Consiliului Judeţean

Precizări ale Primăriei şi Consiliului Judeţean

Consiliul Judeţean Constanţa a hotărât să reia distribuirea pachetelor oferite de Uniunea Europeană, în ciuda faptului că APIA Bucureşti nu a reuşit să reglementeze, nici până astăzi, problema produselor care lipseau, şi anume uleiul şi făina. Reprezentanţii Primăriei Constanţa au anunţat că luni, 28 ianuarie, beneficiarii programului pot începe să-şi ridice pachetele de la punctele stabilite, însă din pachete va lipsi uleiul, iar în loc de 13 kilograme de făină vor fi doar 2. "Începând de luni, 28 ianuarie, vom reîncepe distribuţia ajutoarelor provenite din stocurile de intervenţie comunitară. Avem de făcut câteva clasificări. Dacă, în prima etapă, erau 13 kilograme de făină pentru fiecare beneficiar, acum, în baza unei hârtii a Consiliului Judeţean Constanţa prin care se comunică că nu mai există cantitatea de făină necesară, rezultă că vom da numai câte 2 kg de făină. Stocul care-l avem ajunge doar pentru 2 kilograme făină. Pentru cei 9422 beneficiari care au rămas din cei 12800, cantitatea de la celelalte produse va rămâne ca la etapa iniţială. Dacă la începutul acţiunii am anunţat că vom da la o dată ulterioară uleiul, acum ni s-a comunicat că nu va mai veni deloc", a declarat Iulia Zaharaciuc, şefa Serviciului Distribuire Pachete din cadrul Primăriei Constanţa. "În noiembrie au început problemele, din 88 tone cât aveam în grafic, n-am recuperat decât 11 tone, iar din 69 tone ulei nu am recepţionat decât 11,5 tone. În decembrie n-am primit nici măcar graficul de livrări, în schimb am primit aceleaşi cantităţi ca-n noiembrie. Am intervenit la APIA, ne-au promis că se depun eforturi şi-n decembrie se vor reglementa şi n-a fost aşa În judeţ, situaţia este la fel", a completat Cristian Hageu, inspector la Direcţia de Control din cadrul CJC. Acesta a mai precizat că preşedintele CJC va face tot posibilul să recupereze produsele pentru ca acestea să ajungă la beneficiari, aşa cum le-au fost promise şi prevăzute, de altfel, în contract. "Nicuşor Daniel Constantinescu a promis că va demara procedurile ca ajutoarele să ajungă la beneficiari. Există această problemă şi în alte judeţe. Aceeaşi firmă bulgărească, Viem Corporation Eood Bulgaria, a câştigat licitaţia la făină şi ulei, pentru întreaga ţară. Inspecţia juridică din Consiliul Judeţean se ocupă de procedurile legale pentru recuperarea produselor. APIA Bucureşti ar trebui să găsească o soluţie. Doar de aici se pot recupera, Consiliul Judeţean nu are bani să le achiziţioneze", a explicat Hageu. Până când CJC va reuşi să recupereze alimentele, pachetele vor fi distribuite cu următorul conţinut: 2 kilograme făină, 4 kilograme mălai, 6 kilograme orez, 800 grame paste, 3 kilogram zahăr (în loc de 13 kilograme), 500 grame biscuiţi, un kilogram fasole, 2 cutii mazăre, o cutie roşii în bulion şi o cutie pastă roşii. Ele pot fi ridicate din următoarele puncte: pentru pensionari-Tomis 2, strada Mircea cel Bătrân cel Bătrân 152, pentru beneficiarii cu venitul minim garantat, şomeri şi pentru cei cu legi speciale, zona Trocadero, şi pentru persoanele cu handicap grad 1 şi 2 - Clubul pentru persoanele cu handicap al Primărei, din Piaţa Tomis 3.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272