REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
12.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Începe şcoala pentru toţi elevii, inclusiv cei din penitenciar

Începe şcoala pentru toţi elevii, inclusiv cei din penitenciar

Replica API 12 septembrie 2011 | 00:00 142

Sună clopoţelul

Sună clopoţelul

Pentru 110.600 de elevi constănţeni şi 9.313 cadre didactice sună din nou clopoţelul. După o vacanţă de câteva luni, astăzi începe şcoala. Cursurile vor fi reluate şi de 29 persoane private de libertate de la Penitenciarul Poarta Albă, 19 dintre ei fiind elevi în clasele I- IV şi zece la gimnaziu. "Cursurile vor fi susţinute de profesori din cadrul Colegiului Agricol Poarta Albă, conform programei şcolare naţionale. Evenimentul va fi precedat de o slujbă susţinută de preotul penitenciarului, urmată de transmiterea mesajului chestorului de penitenciare, Ioan Băla- directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu ocazia deschiderii noului an şcolar", a declarat purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Gabi Botezan. Elevii vor merge la cursuri până la data de 21 octombrie, urmând ca între 22 şi 30 octombrie să intre într-o scurtă vacanţă, apoi în vacanţa de iarnă, între 24 decembrie şi 15 ianuarie 2012. Cel de-al doilea semestru va începe în data de 16 ianuarie şi se va încheia pe 22 iunie 2012. Ca noutate, în anul şcolar 2011-2012, vacanţa de primăvară va fi mai lungă cu o săptămână faţă de cum era până acum - între 7 şi 22 aprilie -, iar cea de vară între 23 iunie-9 septembrie. În plus, elevii vor avea săptămâna "Şcoala", dedicată activităţilor extraşcolare şi extracurriculare, în cadrul căreia vor fi organizate şi fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare. La deschiderea anului şcolar de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân este invitat să participe şi viceprimarul Decebal Făgădău.

Mirabela PANFIL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212