REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Începe un nou an universitar, la Constanța... cu prețuri explozive la căminele studențești! Video

Începe un nou an universitar, la Constanța... cu prețuri explozive la căminele studențești! Video

Lorena CRISTEA 27 septembrie 2025 | 00:00 1439

Studenții Universității Ovidius plătesc mai mult la cazare anul acesta. Noul an universitar începe luni, 29 septembrie a.c., iar mii de studenți ce au fost admiși în cadrul cursurilor de licență și master oferite de Universitatea Ovidius din Constanța urmează să parcurgă o etapă noua a vieții. Și, deși viața de student este plină de aventuri, culminând în amintiri ce vor rămâne pe viață, aceasta are și ocolișuri. Printre acestea, se numără în special cazarea, iar Universitatea și-a pompat substanțial prețurile la cazare. Dacă în anul trecut universitar, un student plătea cazarea în jur de 350-500 lei pe lună, anul acesta e nevoit să dea și până la 700 de lei. Pe lângă acest aspect, cererile au fost mult mai mari, astfel că cele patru cămine: două pe Aleea Studenților nr. 1 și două în incinta complexului universitar de pe bulevardul Mamaia; nu au capacitatea necesară de a caza toți studenții înscriși pe liste. 

incepe un nou an universitar, la Constanta... cu preturi explozive la caminele studentesti! VideoUniversitatea Ovidius

Luni, 29 septembrie a.c., începe un nou an universitar pentru mii de studenți din Constanța. Deși malul mării nu se ridică la același rang de oraș universitar ca și București, Iași sau Cluj, cozile pentru locurile de cămin au fost interminabile încă din primele momente după ce s-au afișat clasamentele finale pentru cazare. 

incepe un nou an universitar, la Constanta... cu preturi explozive la caminele studentesti! Videocăminul C1

Prețurile pentru cazarea în căminele studențești, în schimb, au explodat, astfel că un student român admis la fără taxă e nevoit să plătească 500 de lei pe lună ca să poată locui aproape de campus. Cei admiși la cu taxă plătesc cu 200 de lei mai mult, în timp ce studenții din țările UE sau cei ce vin prin programe de schimb de experiență, cum ar fi Erasmus sau Tempus, sunt nevoiți să plătească o taxă de 900 de lei.

incepe un nou an universitar, la Constanta... cu preturi explozive la caminele studentesti! Videocăminul C2

Este o creștere substanțială față de anul trecut, astfel că un student român admis la fără taxă plătea 300 lei/lună la căminul C2, iar la FN1 și FN2, de pe strada Pescarilor, acesta achita suma de 350 lei/lună. De menționat că pe timpul verii s-au efectuat lucrări de renovare în căminele universității, după ce Protecția Consumatorilor a constatat mai multe nereguli în căminele FN1, FN2 și FN3 în luna martie a acestui an. Printre defecțiuni se numărau mucegai, pereți crăpați sau instalații sanitare vechi ori neigienizate. 

incepe un nou an universitar, la Constanta... cu preturi explozive la caminele studentesti! Videocăminul FN 1

Mulți studenți, lăsați pe dinafară 

Criteriile de eligibilitate pentru cazarea studenților români în căminele parte a Universității Ovidius se bazează pe distanța față de municipiul Constanța, situația școlară sau redistribuire, pentru cei aflați „în așteptare”. Anul acesta, peste 800 de locuri au fost puse la dispoziție, însă numărul studenților înscriși și eligibili a depășit cu mult acest număr. Universitatea nu are în acest moment capacitatea de a-i integra pe toți, astfel că mulți studenți vor fi nevoiți să își găsească alternative pe ultima sută de metri. 

incepe un nou an universitar, la Constanta... cu preturi explozive la caminele studentesti! Videocăminul FN 2

UOC Constanța, cu cele mai mari taxe în cămine, din țară

Universitatea Ovidius Constanța, fruntașă și în acest an în topul universităților cu cele mai mari taxe la căminele studențești. În timp ce UOC își mărește de la an la an prețurile exagerat de mult, alte universități de stat din țară preferă să își taxeze studenții în căutare de cazare la prețuri mai accesibile.

Video 1:

 

De exemplu, la Universitatea din București, un student la buget plătește între 210 și 270 de lei/lună pe cazare, în timp ce un student Erasmus poate plăti de la 310 la 370 lei/lună. 

Video 2:

 

Și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, prețurile variază între 140 și 240 de lei/lună pentru studenții români și cei din statele aparținătoare UE. 

Video 3:

 

Iașiul se poate lăuda și el cu prețuri atrăgătoare pentru studenții ce vin din alte părți ale țării. Prețurile de cazare la complexele universitare ale prestigioasei Universități “Alexandru Ioan Cuza” pornesc de la 190 lei/lună pentru studenții bugetați, români sau din statele Uniunii Europene. 

Video 4:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Hai pregătiți șpăgile lasați vrajeala....
5
1
vrei studenti buni asa cum ar fi fost normal la o universitate adevarata interesata de ridicarea la maxim a nivelului academic ar fi trebuit sa ajuti si favorizezi cat mai multi studenti saraci ptr ca dintre ei ai sanse sa-i obtii pe cei mai buni multi din marii nostri savanti din perioada interbelica au provenit din familii sarace si au fost ajutati foarte mult la studii de stat si privati nu mai e cazul azi in orasul si tara astea iar rezultatele se vad slabbe spre foarte slabbe totul e din cauza goanei dupa imbogatire rapida cu orice pret prin orice mijloace inclusiv in universitati
5
1
avem cele mai mari preturi din tara mult mai mari ca in restul tarii inclusiv capitala si cluj mai mult o afacere murdara zic gurile rele bazata pe maximizarea profitului si mai putin o universitate care vrea sa atraga studentii sa-i invete carte ceva normal in orasul cel mai corupt cu cea mai mare economie la nneggru si evaziune din tara si cu portul in care se face contrabada cu de toate la greu de 35 de ani dar nu s-a gasit niciodata nimic in neregula doar niste chestii chinezesti de cateva ori
7
0
primaria investeste in gropile din oras, panselute, furtune de irigatii fara sursa de apa, etc. banul sa sara!
5
0
comunismul a fost posibil in romania, datorita ocupatiei rusesti. asa ca ginditiva bine la ce scot pe gura politruci romani. chiar daca sint multe de reprosat, una din realizarile comunismului, era selectia si accesul la invatatura. daca invata si avea medie, primea bursa, care acoperea cazarea si masa.
2
2
Primăria ce face ? De ce nu investește în sănăt**e și educație ?
4
1
la generațiile din zilele de azi cu mofturi și aroganțe poți să le faci și de 5 stele ca tot nu le va conveni. că așa-s ei. beșinoși!
8
2
Diploma după el...cu lovele faci și doctoratul în 15 zile la Spiru TEPARUS și ANDO CHISINAU
10
0