REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Închisoare pe viață în România pentru cei care își omoară partenerele

Închisoare pe viață în România pentru cei care își omoară partenerele

Mariana MURAT 11 noiembrie 2025 | 00:00 2317

Un nou caz de femicid a avut loc în România. De această dată, o tânără de numai 26 de ani a fost ucisă cu sânge rece chiar de către partenerul său. În urma celor întâmplate, ministrul Justiției, Radu Marinescu, anunță pedepse mai dure pentru crimele motivate de gen. O nouă lege propune închisoare pe viață pentru femicid.

inchisoare pe viata in Romania pentru cei care isi omoara partenerele

O nouă crimă oribilă a avut loc în județul Teleorman. Mihaela a fost ucisă chiar de ziua ei onomastică. Femeia a fost înjunghiată de 15 ori de bărbatul cu care avea 3 copii. Totul s-a petrecut în fața bisericii din localitate, iar martor la întreaga scenă a fost băiețelul lor de doar 3 ani.

Închisoare pe viață pentru femicid


După tragedia din Teleorman, ministrul Justiției, Radu Marinescu, cere pedepse maxime pentru crimele comise din motive de gen. O lege aflată în consultare publică propune ca astfel de fapte să fie pedepsite cu închisoare pe viață.

inchisoare pe viata in Romania pentru cei care isi omoara partenereleRadu Marinescu

Așa ceva să se întâmple într-o societate democratică, într-un stat care se consideră a respecta drepturile și libertățile și a-și proteja cetățenii, este într-adevăr un lucru inadmisibil, inacceptabil. Este necesar să întărim cadrul legal, sens în care Ministerul Justiției deja a pus în consultare publică o soluție legislativă care introduce o formă calificată a infracțiunii de omor, care permite pronunțarea inclusiv a unei pedepse de privare de libertate pe viață, pentru infracțiuni de suprimare a vieții, care sunt justificate, între ghilimele să spun așa, că nu poate exista justificare, de motive josnice, cum ar fi inclusiv acelea de gen, adică ipoteza femicidului”, a declarat ministrul Justiției, Radu Marinescu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ar fi bine să faceți și asupra celor care se droghează și urca la volan și din neștiință că draga la volan pur și simplu nu mai știe ce face cum e cazul Constanța cind a omorât 2 tineri nevinovați și acum respectivul e in libertate
3
0