Inculpații din dosarul Fabrica de Moșteniri la ICCJ: s-au respins contestațiile, rămân aceleași măsuri preventive
Inculpații din dosarul Fabrica de Moșteniri la ICCJ: s-au respins contestațiile, rămân aceleași măsuri preventive
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestExecutorul judecătoresc Vasile Deacu și Virgil Vlad, consilier local AUR, au ajuns marți, 12 august, la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde s-a judecat contestația împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Constanța privind arestarea preventivă a acestora în dosarul Fabrica de Moșteniri. Vă reamintim că executorul judecătoresc Vasile Deacu şi Vlad Virgil sunt în arest preventiv, iar notarul Joiţa Botezatu sub sub control judiciar. Contestații au fost respinse, inculpații rămânând cu aceleași măsuri. Sentința este definitivă.
La termenul trecut de la Curtea Supremă s-a aflat și controversatul Marian Ceaușescu, care i-a luat la rost pe capii rețelei infracționale din Constanța, care lăsa fără case persoanele vulnerabile. „Băi, borfașilor, dați casele înapoi la oameni!”, le-a spus acesta. Niciunul dintre inculpați nu a schițat niciun gest.
Video:
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus, la data 8 iulie 2025, reținerea a 13 inculpați (5 bărbați și 8 femei, doi dintre aceștia având calitatea de notar public și respectiv de executor judecătoresc), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, mărturie mincinoasă și spălare a banilor.
Din probele administrate în cauza a rezultat că, începând cu vara anului 2015, unul dintre inculpați (48 de ani) profitând de vârsta și starea de vulnerabilitate a trei persoanei vătămate le-a recrutat, transportat și adăpostit în imobile pe care acesta le deținea în localitatea Oltina, menținându-le într-o stare de aservire, în scopul obținerii unor foloase materiale injuste prin însușirea drepturilor bănești cuvenite (pensie și ajutor de deces).
Pe durata exploatării, persoanele vătămate, dintre care una preluată de la o coinculpată, au fost lipsite de hrană suficientă și adecvată, de tratament medical corespunzător afecțiunilor de care sufereau, precum și de îngrijirea și igiena necesare unor persoane aflate în imposibilitatea fizică și/sau psihică de a se îngriji singure.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.7° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)





