REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

India: Cel puţin 132 de morţi după prăbuşirea unui pod

India: Cel puţin 132 de morţi după prăbuşirea unui pod

A.F. 2 noiembrie 2022 | 00:00 222

Cel puţin 132 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce un pod pietonal din epoca colonială s-a prăbuşit duminică seara în statul Gujarat din vestul Indiei, informează AFP.

Conform informaţiilor furnizate de poliţia locală, 500 de persoane, inclusiv femei şi copii, participau la o sărbătoare religioasă pe şi în jurul podului în momentul în care cablurile care îl susţineau au cedat la scurt timp după lăsarea întunericului.

"Până acum am recuperat 132 de cadavre. Este probabil ca bilanţul să continue să crească pe măsură ce operaţiunile de căutare continuă", a declarat P. Dekavadiya, şeful poliţiei din Morbi, oraşul în care s-a produs accidentul, citează Agerpres.

El a adăugat că peste 130 de persoane au fost salvate.

Podul peste râul Machchhu din Morbi, oraş situat la aproximativ 200 de kilometri vest de Ahmedabad, principalul oraş din Gujarat, datează din epoca colonială britanică. Podul a fost redeschis în urmă cu doar patru zile, după ce fusese închis timp de aproximativ şapte luni pentru lucrări de reparaţie.

"Oamenii au căzut unii peste alţii când s-a rupt podul. Se adunaseră pentru ritualuri organizate cu prilejul festivalului Diwali. Sunt mulţi copii şi femei printre victime", a spus un martor neidentificat citat de presa locală.

Podul suspendat, cu o lungime de 233 de metri, a fost construit în 1880 cu materiale aduse din Anglia, potrivit presei locale.

Un pod suspendat deasupra unui râu în vestul Indiei s-a prăbuşit duminică în timp ce era traversat de sute de persoane, dintre care cel puţin 68 au murit, 30 sunt grav rănite şi alte 82 au fost salvate, conform unui bilanţ provizoriu, relatează Reuters şi AFP.

Imagini transmise de televiziuni de la faţa locului arată zeci de oameni agăţându-se de cablurile podului prăbuşit, în timp ce echipele de intervenţie încearcă să-i salveze, alţii au reuşit să se urce pe elementele desprinse din pod sau înoată către malul râului.

Circa 500 de persoane, inclusiv femei şi copii, se aflau în apropiere sau exact pe podul pietonal de peste râul Machchu, în oraşul Morbi, în momentul în care structura de cabluri care îl susţinea a început să cedeze. Podul s-a prăbuşit în câteva secunde, potrivit unui martor.

Conform unui responsabil local, persoanele care erau pe pod participau la un ritual în cadrul unui festival religios.
Cu o lungime de 230 de metri, acest pod istoric a fost construit în secolul al XIX-lea, în perioada colonială britanică. Închis şase luni pentru lucrări de renovare, podul a fost redeschis publicului săptămâna trecută.

Accidentele ce implică infrastructuri vechi şi prost întreţinute, în special poduri, sunt frecvente în India.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272