Indivizi introduși în închisoare pentru viol, evaziune fiscală și infracțiuni rutiere
Indivizi introduși în închisoare pentru viol, evaziune fiscală și infracțiuni rutiere
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPolițiști de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au identificat miercuri, 7 iulie, o femeie, de 39 de ani, pe numele căreia Tribunalul Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 6 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
De asemenea, un bărbat de 29 de ani, a fost identificat miercuri, 8 iulie, de polițiștii Postului de Poliție Seimeni, pe numele căruia Judecătoria Medgidia a emis un mandat de executare a pedepsei de 5 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Tot miercuri, polițiști din cadrul Postului de Poliție Pecineaga au identificat un bărbat, de 28 de ani, pe numele căruia Judecătoria Mangalia a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.Nu în ultimul rând, polițiști din cadrul Postului de Poliție Agigea au identificat un bărbat, de 36 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 4 ani și 3 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Persoanele în cauză au fost escortate și introduse în Penitenciarul Poarta Albă.
S.H.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News