Infecția cu Clostridium difficile – Simptome, complicaţii, tratament

Infecția cu Clostridium difficile (bacterie sporulată ce produce toxine) se manifestă prin diaree acută și colită, iar cel mai adesea este precedată de un tratament cu antibiotice.

Clostridium difficile este un microorganism ubicuitar, identificat cu precădere în mediul spitalicesc. Motivul pentru care aceste bacterii supraviețuiesc în centrele de îngrijire medicală în ciuda aplicării unor măsuri riguroase de igienă, este acela că în afara organismului uman Clostridium difficile adoptă forma sporulată, rezistentă la majoritatea dezinfectanților obișnuiți, scrie ziarmedical.ro.

Pacienții spitalizați, care au urmat un tratament cu antibiotice sunt adesea cea mai afectată categorie populațională, întrucât o microfloră intestinală distrusă parțial sub acțiunea antibioticelor facilitează germinarea și proliferarea bacteriilor în colon și producerea de toxine.

Vorbim așadar despre o trecere a sporilor de C. difficile de la forma inactivă, caracteristică mediului exterior, la cea germinativă, adaptată la mediul intern al organismului uman. Cele două mari toxine produse de Clostridium difficile sunt toxina A(enterotoxina) și toxina B(citotoxina). Sub acțiunea acestora se produce un răspuns inflamator la nivelul colonului, ce are ca rezultat eroziunea mucoasei și formarea unor pseudomembrane(plăci alb-gălbui) ce se extind pe mucoasa colonului.

Recurența diareei a fost sesizată la 25% dintre pacienți, situație ce necesită reluarea tratamentului împotriva Clostridium difficile.

Simptome

În cazul infecțiilor cu grad moderat, cele mai comune simptome sunt:

- scaunele cu o consistență apoasă, emise de trei sau mai multe ori pe zi, timp de două sau mai multe zile la rând

- crampe abdominale cu intensitate moderată

În ceea ce privește infecțiile severe, putem considera riscul de deshidratare drept un motiv pertinent pentru a indica internarea pacientului. Alte simptome sugestive pentru o infecție severă cu Clostridium difficile sunt:

- scaune apoase sau cu sânge (până la 15 scaune pe zi);

- crampe sau dureri abdominale cu intensitate mare;

- tahicardie (frecvență cardiacă crescută);

- febră;

- pierderea apetitului;

- pierdere în greutate.

Când este recomandat consultul unui medic

Este indicat să ne adresăm unui medic în situația în care după încheierea unui tratament cu antibiotice remarcăm:

- prezența a trei sau mai multe scaune apoase sau cu sânge pe zi

- un nou episod de febră

- crampe abdominale severe

- simptome caracteristice unei infecții severe cu Clostridium difficile ce persistă mai mult de două zile

Factori de risc

Tratamentul îndelungat cu antibiotice sau cu alte medicamente

Intestinul uman este populat de aproximativ 100 de trilioane de bacterii „bune” ce contribuie la funcția de digestie și protejează organismul de infecții. Tratamentul îndelungat cu antibiotice tinde să distrugă odată cu bacteriile „rele” și o parte din acele bacterii de care avem nevoie pentru a fi sănătoși. Acesta este un moment oportun pentru C. difficile de a se multiplica în exces, producând toxinele ce declanșează inflamația și afectează mucoasa intestinală. Cele mai comune antibiotice asociate infecției cu C. difficile sunt:

fluorochinolonele

cefalosporinele

penicilina

clindamicina

Pacienții spitalizați

Majoritatea infecțiilor cu Clostridium difficile apar la pacienții internați în spital sau aflați în centre de îngrijire medicală (acolo unde germenii se răspândesc cu ușurință, tratamentul cu antibiotice este des folosit și există pacienți vulnerabili la infecții). Fiind o bacterie ce urmeazăcalea de transmitere fecal-orală, Clostridium difficile se transmite de la un pacient la altul prin intermediul mâinilor murdare, dar și prin folosirea în comun a obiectelor contaminate. Cum sporii supraviețuiesc un timp îndelungat pe suprafețe, C. difficile poate fi procurat și de pe obiectele de aparatură medicală.

Alți factori de risc

Pacienții cu boală inflamatorie intestinală sau cancer colorectal sunt mai predispuși la infecția cu Clostridium difficile, la fel și persoanele cu deficiențe imunitare( tratate prin chimioterapie, de exemplu). Riscul crește, de asemenea, la acei pacienți care au fost supuși unei intervenții chirurgicale la nivelul abdomenului sau unei proceduri gastro-intestinale. Se pare că pacienții cu vârste de peste 65 de ani sunt sunt afectați de C. difficile de 10 ori mai frecvent decât pacienții mai tineri, iar femeile au o predispoziție mai mare decât bărbații în ceea ce privește infecția cu acest patogen.

Complicații

Diareea severă provocată de C. difficile implică o pierdere considerabilă de apă și electroliți, ceea ce poate conduce la o scădere drastică a presiunii arteriale.

Insuficiență renală. În unele situații, deshidratarea apare atât de repede încât mecanismele ce compensează pierderile de apă din organism sunt depășite, ajungându-se la insuficiență renală.

Megacolon toxic. În cazuri rar întâlnite se întâmplă ca intestinul gros să nu poată elimina gazele și fecalele, situație în care el suferă o destindere de proporții. Netratat, colonul aflat în această stare se poate rupe, iar bacteriile de la nivelul său se răspândesc în întreaga cavitate abdominală, moment considerat drept urgență medicală.

Prevenție

Pentru a preveni răspândirea C. difficile, spitalele și centrele de îngrijire medicală aplică măsuri ce au ca scop reducerea incidenței infecțiilor. Unele dintre aceste măsuri pot fi regăsite în lista de mai jos:

Evitarea utilizării nejustificate a antibioticelor. Este important să nu luăm antibiotice în lipsa unei prescripții medicale, întrucât folosirea abuzivă a acestor medicamente facilitează formarea în colon a unui mediu prielnic pentru C. difficile.

Spălatul mâinilor. O bună igienă a mâinilor este considerată drept cea mai importantă măsură de prevenție în ceea ce privește infecția cu C. difficile. Este recomandat ca atât cadrele de îngrijire medicală să respecte această regulă, cât și persoanele ce însoțesc sau vizitează pacienții.

Dezinfectarea suprafețelor. Pentru igienizarea suprafețelor se vor folosi soluții clorigene, capabile să distrugă sporii de C. difficile. Instrumentarul medical ce nu poate fi sterilizat termic va fi supus sterilizării chimice, bazate pe compuși capabili să producă oxigen și astfel să elimine sporii.

Diagnostic

Pentru diagnosticul infecției cu Clostridium difficile se vor efectua următoarele teste:

Determinarea glutamat dehidrogenazei (GDH) în scaun – enzima confirmă prezența C. difficile la nivelul colonului, însă nu poate preciza dacă tulpina produce sau nu toxine

Identificarea genei toxinelor A și B prin tehnica PCR – este cel mai relevant test pentru acest tip de infecție

Colonoscopia – procedura permite vizualizarea aspectului caracteristic al colitei pseudomembranoase

Teste de cultură din scaun – ajută la depistarea bacteriei, dar nu oferă informații despre toxinele A și B

Tratament

Rehidratarea, administrarea de antibiotice active pe C. difficile în asociere cu probiotice și intervenția chirurgicală( în cazurile severe, ce nu răspund la antibiotice) sunt principalele metode prin care este tratată această infecție.