Înmormântare fără decedat, în Vaslui. Oamenii au mâncat și pomana
Înmormântare fără decedat, în Vaslui. Oamenii au mâncat și pomana
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO înmormântare cu totul neobișnuită a avut loc în satul Epureni, comuna Duda-Epureni, Vaslui. Sătenii au săpat groapa pentru cel decedat, lumea s-a adunat la biserică, dar în final mortul nu a mai fost adus.
Situație tragicomică în satul vasluian Epureni. Ceea ce trebuia să fie o înmormântare obișnuită s-a transformat într-o scenă desprinsă parcă dintr-o comedie neagră. Un bărbat de 75 de ani din sat a decedat zilele trecute și urma să fie înmormântat miercuri, 2 noiembrie, numai că trupul neînsuflețit nu a mai fost adus de reprezentanții Primăriei din localitate, scrie stiripesurse.ro.
Aceștia au explicat ulterior că bărbatul fusese găsit mort în casă și a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vaslui pentru autopsiere, ca să fie eliminată posibilitatea să fi fost victima unei infracțiuni.
Pentru că decedatul nu a avut nicio rudă care să semneze pentru ridicarea trupului neînsuflețit, legea spune că trebuie ținut 10 zile la morgă, după care este considerat un caz social, iar Primăria se poate ocupa de înmormântare.
S-a ajuns astfel în situația absurdă ca lumea din sat să vină la biserică în număr mare pentru înmormântare, să se facă colivă și să se cumpere toate cele necesare, doar ca să fie anunțați că mortul nu va mai fi adus.
„Primăria nu e de vină neaparat pentru că s-a dus să îl ia de la Vaslui. A luat sicriu, a luat hainele date de oameni, din câte am înțeles, a asigurat transportul. Practic, a vrut să ajute. Poate că trebuia o comunicare mai bună cu cei de la Medicina Legală, ca să nu se apuce lumea să facă mâncare, să pregătească pomenile și să se sape de pe acum groapa. Ce era să se facă cu mâncarea cumpărată? S-a dat de sufletul lui Ion, că doar nu era să o ducem înapoi de unde am luat-o”, au spus sătenii, potrivit Vremea Nouă.
Și așa a și fost. Preotul din sat a sfințit mâncarea, iar oamenii au mâncat mâncarea, așa cum se obișnuiește la o pomană.
„Deși mortul nu a fost îngropat, pomana s-a mâncat și oamenii chiar au spus bogdaproste. Toată lumea știa că Ion este la morgă, deși noi așteptam pe marginea gropii, cum se spune, să îl îngropăm creștinește, că nu are pe nimeni”, mai spun oamenii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
0.4° Constanța 





.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



