REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

INS: Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a scăzut în luna ianuarie

INS: Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a scăzut în luna ianuarie

Lorena CRISTEA 28 martie 2026 | 00:00 99

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a înregistrat scăderi atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată, în luna ianuarie a acestui an faţă de perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

INS: Cifra de afaceri din comertul cu ridicata a scazut in luna ianuarie

Astfel, în prima lună din 2026, ca serie brută, afacerile din comerţul cu ridicata s-au diminuat cu 2,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu ridicata nespecializat (-15,2%), comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-8,4%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-7%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-3,4%) şi la comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-2%), scrie Agerpres.

În schimb, creşteri au fost consemnate în activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+22%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+0,9%) şi comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+0,5%).

Potrivit sursei citate, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 0,5%, în ianuarie 2026, comparativ cu intervalul similar din anul anterior.

Raportat la decembrie 2025, în ianuarie, anul curent, afacerile din comerţul cu ridicata, ca serie brută, au scăzut cu 23,1%, pe fondul activităţilor din comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-47,9%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (-35,6%), comerţul cu ridicata nespecializat (-28,4%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-24,9%), comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-23,5%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-23,3%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-12,8%) şi comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-12%).

Pe de altă parte, ca serie ajustată, scăderea cifrei de afaceri pe acest segment de activitate a fost de 4,7%, de la o lună la alta, potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere