REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
17.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

INS: Populaţia României, spor negativ de 7.381 de persoane în ianuarie 2020

INS: Populaţia României, spor negativ de 7.381 de persoane în ianuarie 2020

Replica API 17 martie 2020 | 00:00 535

România a înregistrat în luna ianuarie 2020 un spor negativ, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 7.381 persoane, comparativ cu decembrie 2019, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.

În luna ianuarie 2020, s-a înregistrat naşterea a 15.971 copii, cu 1.012 mai mulţi decât în luna decembrie 2019. Numărul deceselor consemnate în ianuarie 2020 a fost de 23.352, cu 731 mai puţine decât în decembrie 2019.

În ceea ce priveşte numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna ianuarie 2020, acesta a fost de 91 de copii, în scădere cu trei comparativ cu luna decembrie 2019.

În ianuarie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.356 de căsătorii, cu 2.545 mai puţine decât în luna precedentă, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 836, cu 1.519 mai puţine.

Raportat la ianuarie 2019, în luna ianuarie 2020 numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 998, iar numărul persoanelor care au decedat a fost în scădere cu 3.484.

Sporul natural a fost negativ atât în luna ianuarie 2020 (-7.381 persoane), cât şi în luna ianuarie 2019 (9.867 persoane). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 13 mai mic în luna ianuarie 2020, raportat la ianuarie 2019.

De asemenea, numărul căsătoriilor a fost, în luna ianuarie 2020, cu 914 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 60 divorţuri mai puţine în luna ianuarie 2020, decât în luna ianuarie 2019.

"Sporul natural reprezintă diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, în perioada de referinţă", precizează INS, potrivit Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212