REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 5,2%, la 9 luni

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 5,2%, la 9 luni

Replica API 6 noiembrie 2018 | 00:00 238

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut cu 5,2%, pe serie brută, în primele 9 luni din 2018, faţă de perioada similară a anului 2017, iar ca serie ajustată cu 6%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică, scrie Agerpres.

Majorarea pe serie brută s-a datorat creşterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+6,5%), vânzărilor de produse nealimentare (+6,1%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2%).

Ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, majorarea s-a datorat creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+7,1%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,9%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna septembrie 2018, comparativ cu luna septembrie 2017 a înregistrat o creştere cu 2,3% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,5%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,9%) şi la vânzările de produse nealimentare (+0,6%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna septembrie 2018, comparativ cu luna septembrie 2017 a înregistrat o creştere cu 2,8% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,8%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,5%) şi la vânzările de produse nealimentare (+1,8%).

În septembrie 2018 comparativ cu luna precedentă, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a scăzut pe ansamblu cu 3,9%, datorită scăderilor din vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-6,7%) şi vânzările de produse nealimentare (-3,8%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a crescut cu 0,2%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul cifrei de afaceri a crescut pe ansamblu cu 1,1%, ca urmare a creşterilor din comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+7,6%). Vânzările de produse nealimentare au scăzut cu 0,7%. Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au rămas neschimbate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272