Inspectorii ANPC au descins la căminul de bătrâni Sf. Mina și Sf. Parascheva din Sectorul 6
Inspectorii ANPC au descins la căminul de bătrâni Sf. Mina și Sf. Parascheva din Sectorul 6
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestComisarii din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Sector 6 au fost solicitați, prin intermediul unei reclamații, pentru efectuarea unui control la căminul de bătrâni Sf. Mina și Sf. Parascheva pentru persoane adulte cu probleme psihice. La data de 3 iulie a.c., comisarii au identificat mai multe nereguli grave în incinta căminului.
Urmare a unei reclamații, comisarii din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Sector 6, au desfășurat in data de 03.07.2025 un control la căminul de bătrâni SF. Mina si SF. Parascheva pentru persoane adulte cu probleme psihice (Corsica Obiect SRL, respectiv ASOCIATIA CORSICA LIFE CARE), având drept obiect verificarea respectării prevederilor legale in domeniul protecției consumatorilor.
Astfel, la data si ora controlului au fost identificate următoarele deficiente
1) La căminul de bătrâni SFANTA MINA din Calea Giulești nr. 284
* în spațiul de gătit a fost verificat felul I de mâncare pentru ziua in curs, ciorbă de pui , în care nu a fost identificată la gramaj cantitatea de carne prevăzută în rețetar, 135,14 g aripi de pui la porție (bucătarul din locație specificând ca ciorba este făcută din spate de pui si ar trebui să aibă 80 grame pui la porție)
* la felul II , mâncare de cartofi cu pulpe de pui nu a fost regăsită cantitatea de carne potrivit rețetei de 86,42 g( la cantar greutatea unei bucăți de carne cu oase având intre 42 g si 50 g ,carne din sortiment spate pui si nu pulpă de pui așa cum era menționat in rețetă)

* în spațiul de gătit au fost identificate tăvi de copt cu urme de arsura și doua cuptoare cu urme de resturi alimentare arse , neigienizate corespunzător;
* lipsa plasa împotriva insectelor la ușa spatiului de gătit, in interior aflându-se nenumărate insecte( muște);
* în camerele beneficiarilor temperatura era foarte ridicata, cuprinsa intre 27 si 30 grade (măsurată cu termometrul din dotare), lipsa aparate aer condiționat (in camere existând un sistem de ventilație pentru eliminarea mirosurilor si un ventilator mobil de dimensiuni mici pus la dispoziție de către operatorul economic), lipsa plase împotriva insectelor, muște prezente în fiecare cameră ;
* în spațiul de toaletă lipsă covor antiderapant, pavimentul in jurul vaselor de toaleta neigienizat corespunzător.

2) La căminul pentru adulți cu probleme psihice SFANTA PARASCHEVA din Calea Giulești nr. 471A
* mâncarea în locație este transportată în recipiente marmite din locația CALEA Giulești nr 284, cu autoturism autorizat DSV.
* este depozitată spre porționare în camera cu pacienți fără a avea un spațiu destinat acestei proceduri;
* mâncarea este porționată de către un angajat fără a deține în incintă un cantar, iar la verificarea vizuală a porțiilor de ciorbă cantitatea de carne era foarte redusă (câteva fâșii de pui) sau inexistentă, iar la felul mâncare de cartofi cu pulpe pui, bucăți de carne de mărimea unei nuci sau inexistente;
* în camerele pacienților pereți deteriorați la coltul ușilor, în băi lipsa covoare antiderapante, chiuvete neigienizate corespunzător cu depuneri de calcar, paviment neigienizat

* temperaturi foarte ridicate in camerele beneficiarilor (aparate de aer condiționat au identificate în 5 camere din 12, acestea fiind noi si montate de curand, desi operatorul economic funcționează in aceasta locație din anul 2019, conform documentelor puse la dispozitie);
* lipsa plaselor la geamuri împotriva insectelor la unele camere;
* plasele împotriva insectelor de la ușile dormitoarelor deteriorate, rupte, fără mânere;
* în camera izolator( amenajată în camera tehnică) erau depozitate echipamente de curățenie, spray împotriva insectelor, paviment neigienizat , prezenta țevi, boilere si centrala termica, pânză de păianjeni, geam spart cu bucăți lipsa la ușa de intrare;

* scara interioara neigienizata corespunzător, cu deteriorări, pereți cu urme de infiltrații și pânze de păianjen ;
* nu a fost prezentată autorizație ISU, clădirea este o construcție realizata din lemn.
* nu este afișat la recepție lista preturi , iar online este specificat ca preț începând „de la...”, contractele cu beneficiarii puse la dispoziție având tarife diferite
Pentru ambele locații a fost înmânată invitație pentru data de 07.07.2025.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 













