Inspectorii OPC au verificat săptămâna aceasta peste 190 de operatori economici. Ce sancțiuni au aplicat
Inspectorii OPC au verificat săptămâna aceasta peste 190 de operatori economici. Ce sancțiuni au aplicat
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn perioada 09.11.2026 – 13.11.2026, un număr de 12 comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat activități de supraveghere și control, în vederea verificării respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor.
În cadrul acestor activități au fost verificați 194 de operatori economici, fiind stabilite sume de încasat în valoare totală de 786.000 lei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, a fost dispusă oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare totală de 49.565 lei.
Acțiunile desfășurate au avut ca obiectiv verificarea respectării drepturilor consumatorilor, identificarea și prevenirea practicilor comerciale neconforme, precum și asigurarea respectării cerințelor legale privind siguranța produselor și informarea corectă și completă a consumatorilor.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța continuă activitățile de supraveghere și control pe raza județului Constanța, în scopul prevenirii și combaterii abaterilor de la legislația în domeniul protecției consumatorilor.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
18.2° Constanța 

.jpeg)
.jpeg)
.jpg_t.jpg)








.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)
