Institutul Național de Statistică: Inflația din primele patru luni, mai mică decât cea din anul trecut
Institutul Național de Statistică: Inflația din primele patru luni, mai mică decât cea din anul trecut
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestVin vești care spulberă isteria colectivă privind explozia inflației în România. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2025, comparativ cu luna aprilie 2024, a fost de 4,9%, la aproape același nivel ca în martie, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Cursul leu-euro s-a stabilizat chiar dacă unii au încercat să inducă panică în populație. Asta în condițiile în care bugetul României s-a construit pe un curs de peste 5 lei pentru un euro, dar au folosit această creștere în campanie în ideea de a crea atât panică, cât și emoție cu speranța că va reuși favorizarea unui candidat. Parlamentarii constănțeni au păreri diferite despre situația economică, despre care trebuie să recunoaștem că este aproape de prăpastie.
Rata inflației în primele patru luni, mai mică decât aceeași perioadă a anului trecut
Timp de aproximativ șase luni s-a indus în mentalul românilor că inflația pentru anul 2025 va exploda și asta pe fondul evenimentelor politice care au ținut „de foame“ românilor. Săptămânal auzeam cum analiștii economici vorbeau despre dezastrul din economie cauzat de instabilitatea politică, de frica investitorilor care se pregăteau să se suie în primul avion cu tot cu investiție, sau de „jihadul“ economic care va urma dacă ajung unii la putere. Toate aceste „alarme“ s-au dovedit a fi false și chiar le putem încadra cu ușurință la fake-news, adică la știri care au fost promovate chiar dacă se știa că sunt false.
Tuturor acestor promotori ai spaimei economice le-au fost închise gurile, marți 13 mai, când Institutul Național de Statistică care a publicat datele statistice privind inflația în România în primele 4 luni ale anului 2025.
Evident că știrea de la INS a trecut pe sub radarul televiziunilor și site-urilor de știri, care au tratat-o ca pe o știre foarte banală, deși în esență este o știre extrem de importantă pentru că ne arată că mediul privat, în ciuda tuturor mișcărilor politice mai mult sau mai puțin ortodoxe, și-au văzut în continuare de business, și au înțeles că și economia României, ca toate celelalte economii din Europa, trece printr-o perioadă mai dificilă. Dar au continuat să aibă încredere.
Așadar, INS ne spune că indicele prețurilor de consum (IPC) a înregistrat în aprilie o creștere de 0,07% comparativ cu luna precedentă. De la începutul anului, inflația cumulată (aprilie 2025 față de decembrie 2024) a fost de 2,2%.
Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) față de precedentele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) a fost de 5,0%.
Rata inflației în primele patru luni, mai mică decât aceeași perioadă a anului trecut
În ceea ce privește indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC), utilizat pentru comparabilitatea la nivelul Uniunii Europene, acesta a crescut cu 0,21% în aprilie față de martie 2025.
Rata anuală a inflației calculată pe baza IAPC a fost de 4,9%, iar rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) față de precedentele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) a fost de 5,3%.
La toate acestea se adaugă și o stabilizare a cursului leu-euro, curs care de altfel se știa încă de anul trecut că va depăși 5 lei. Faptul că depășirea pragului de 5 lei s-a petrecut în perioada campaniei electorale poate ridica semne de întrebare, dar asta este o altă chestiune.
Parlamentarii constănțeni, sau mai exact cei care au dorit să ne răspundă la întrebări, au păreri diferite despre situația economică.
Negoi: Efectele negative în cascadă sunt, din păcate, mult mai mari și mai multe
„Din nefericire, România nu e deloc stabilă, chiar dacă, temporar, s-a stabilizat cursul valutar. Efectele negative ale accederii candidatului pro-rus în turul 2 are efecte de domino - efectul imediat a fost devalorizarea leului (pentru care BNR a cheltuit deja mai bine de 2 miliarde de EURO pentru a-l menține cât de cât pe linia de plutire). Efectele negative în cascadă sunt, din păcate, mult mai mari și mai multe - de la inducerea temerilor în piața financiară, la creșterea dobânzilor de finanțare și refinanțare, la creșterea prețurilor și la mărirea de impozite și taxe. Din păcate, România (pe date oficiale) nu a mai reușit să împrumute în ultimele 2 luni decât foarte puțin și foarte scump, la dobânzi exorbitante de peste 8%. De aceea este absolut imperioasă reformarea cheltuielilor statului, în sensul reducerilor drastice“, a declarat senatorul USR, Remus Negoi.
Gima: Nu stăm mai bine decât anul trecut, deficitul real este mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut
„Cursul a fost stabilizat printr-un efort foarte mare al BNR. Chiar și așa, pierderile suferite în zilele trecute au fost foarte mari. În toate țările unde a apărut în trecut perspectiva unei guvernări de extremă dreapta economia a suferit foarte mult. Iar oamenii de rând au pierdut din asta. Referitor la starea economiei, nu stăm mai bine decât anul trecut, deficitul real este mai mare decât aceeași perioadă a anului trecut. Instabilitatea politică nu ajută deloc economia. Ratele cresc, cursul suferă fluctuații, investițiile scad, șomajul crește. E rău. Țările cu economie solidă sunt țări unde politica se face moderat, fără extreme. Vă spun asta ca economist care a lucrat mult în diverse state, și dezvoltate și în curs de dezvoltare“, spune deputatul USR, George Gima.
Murad: Toate cifrele pe care le vedem astăzi sunt rezultatul a tot ceea ce s-a întâmplat din anul 2009 până în prezent
„Toate cifrele pe care le vedem astăzi sunt rezultatul a tot ceea ce s-a întâmplat din anul 2009 până în prezent. În anul 2015 din 100 de lei cheltuiți de statul român, 4 lei erau luați împrumut. În 2025 din 100 de lei cheltuiți de statul român, 22 de lei sunt luați împrumut. Nu trebuie să fi economist sau specialist ca să înțelegi că lucrurile merg foarte rău. Cei care au guvernat până acum nu au avut un plan bine stabilit, nu au avut soluții reale, dar ne arată pe noi că suntem extremiști. Nu a fost nimeni în Guvern care să înțeleagă cu adevărat ce înseamnă economie. Guvernul României avea preconizată creșterea monedei euro, și am informații că există un document semnat în care se estimează o creștere și mai mare a monedei euro. Atâta vreme cât nu reușim să înclinăm în balanța importurilor și a exporturilor în favoarea noastră, euro va continua să crească. O creștere a exporturilor din România va întări leul și va duce la o scădere a monedei euro. Nu am înțeles de ce Guvernul nu a crezut și investit mai mult în producătorii români pe care să îi lase să își vândă marfa, nu să-i omoare cu controale. Tot ceea ce s-a întâmplat până acum nu are nicio legătură cu instabilitatea politică. Toate aceste lucruri erau știute de cel puțin 6 luni, dar nimeni nu a vorbit despre ele. După 18 mai veți vedea că lucrurile vor fi cât se poate de clare pentru că este vorba despre o linie politică sau de alegeri. Este doar vorba despre dezastrul economic în care am ajuns. Nu producem mai nimic, consumăm doar de afară, nu stimulăm investițiile și investitorii români. Toți spun că viitorul se așteaptă. Eu spun că viitorul se construiește. Ceea ce nu a înțeles statul român este faptul că mediul de afaceri nu trebuie să fie o țintă, ci trebuie să fie un partener al statului român“, a explicat deputatul AUR Mohammad Murad.
Matichescu: România reușește să mențină o anumită stabilitate economică
„Este adevărat că, în mod paradoxal, România reușește să mențină o anumită stabilitate economică, în ciuda instabilității politice evidente. Explicația ține de mai mulți factori: intervențiile prudente ale Băncii Naționale, intrările constante de fonduri europene și remitențe, dar și de faptul că mediul economic încearcă să se obișnuiască cu incertitudinile. Este, însă, o stabilitate fragilă, care nu trebuie luată ca garantată. Dacă tensiunile politice continuă și blochează decizii esențiale pentru economie, precum bugetul sau marile investiții, vom vedea rapid efecte negative. România are nevoie urgentă de coerență și responsabilitate politică pentru a transforma această stabilitate temporară într-una durabilă“, a declarat deputatul Mirela Matichescu.
Făget: România reușește – cel puțin temporar – să mențină un grad de stabilitate economică
„În ciuda climatului politic incert și a lipsei de viziune guvernamentală coerentă, România reușește – cel puțin temporar – să mențină un grad de stabilitate economică. Cursul valutar începe să se stabilizeze, semn că, în ciuda deciziilor neinspirate de la nivelul executivului, economia reală și mediul privat continuă să reziste. Acest echilibru fragil nu poate dura însă la nesfârșit fără o guvernare responsabilă și orientată spre interesul național. Este nevoie urgentă de coerență, de politici predictibile și de un plan economic serios pentru a transforma această stabilitate conjuncturală într-una sustenabilă“, a afirmat deputatul Mădălin Făget.
”Nu este nimic nou sub soare. Experiența ne arată că există o corelație directă între stabilitatea politică și evoluția economică. România traversează în prezent o perioadă de incertitudine politică, iar această stare se reflectă inevitabil și în plan economic.
Faptul că un candidat al AUR se află în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, cu șanse reale de a ajunge la Cotroceni, ridică semne de întrebare serioase în rândul investitorilor și antreprenorilor. De-a lungul anilor, reprezentanții acestui partid au avut poziții publice radicale și adesea ostile – de la propuneri privind naționalizarea unor sectoare economice, până la atacuri frontale la adresa Uniunii Europene, principalul partener economic și de dezvoltare al României.
În acest context, este firesc să existe o stare de neliniște în mediul economic. Investitorii reacționează la semnalele transmise din zona politică, iar predictibilitatea și încrederea sunt esențiale pentru orice decizie de investiție. Orice discurs populist, care amenință ordinea constituțională sau echilibrele economice deja fragile, nu face decât să accentueze vulnerabilitățile țării noastre. România are nevoie de coerență, de o viziune pro-europeană și de responsabilitate politică, pentru a-și păstra stabilitatea și direcția de dezvoltare”, a afirmat deputatul PNL Marian Crușoveanu.
În concluzie, oricât de mult s-au chinuit unii să inducă panica în români sub diferite forme, s-a dovedit prin raportul INS că eforturile au fost în zadar, dar mai ales s-a dovedit că românii nu mai halesc informațiile servite pe diverse canale. În alte condiții, raportul INS prezentat marți, 13 mai, ar fi fost cu siguranță știrea zilei, și chiar a lunii, și ar fi încurajat românii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.1° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



