Interimatul lui Ilie Bolojan la Educație a expirat. Care e planul premierului
Interimatul lui Ilie Bolojan la Educație a expirat. Care e planul premierului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPremierul Ilie Bolojan a preluat funcția de ministru interimar al Educației în 14 ianuarie, la peste 20 de zile de când Daniel David își anunțase oficial demisia. Bolojan poate ocupa în mod interimar și funcția de ministru al Educației cel mult 45 de zile, conform legii. Acest termen expiră, în acest caz, azi, 28 februarie. În lipsa unor sancțiuni prevăzute de lege Ilie Bolojan rămâne și ministru interimar al Educației până la numirea altei persoane în această funcție.
Planul premierului era ca în această săptămână să convoace o ședință a Partidului Național Liberal (PNL) pentru a face o propunere de ministru care să fie votată intern în partid, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Cea mai recentă variantă a lui Ilie Bolojan pentru funcția de ministru al Educației este, conform surselor HotNews, rectorul Universității din Suceava, Mihai Dimian. O decizie finală nu a fost însă luată, tocmai de aceea era așteptată ședința PNL pentru a vedea cu ce propunere merge Bolojan către colegii săi de partid.
Din informațiile HotNews, această ședință nu va mai avea loc săptămâna aceasta, pentru că premierul a fost plecat la Bruxelles până joi seara, iar pentru ziua de sâmbătă nu a fost convocată nicio ședință.
„Zilele următoare”
Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, marți, 24 februarie, când va face noua numire la Ministerul Educației. Întrebat dacă propunerea sa va fi Mihai Dimian, Bolojan nu a răspuns.
„Ministrul Educației va fi nominalizat în zilele următoare, după ce mă voi întoarce de la Bruxelles”, a spus, scurt, premierul Ilie Bolojan marți, într-o conferință de presă de la Guvern.
Surse din PNL au explicat anterior pentru HotNews că numirea unui ministru la Educație poate fi amânată până când discuțiile pentru bugetul pe anul 2026 avansează în coaliție. Premierul își dorește să aibă un nou ministru instalat la Ministerul Educației înainte de adoptarea bugetului pe anul 2026.
În acest moment, membrii coaliției au în plan să trimită bugetul către Parlament până la finalul săptămânii viitoare, iar în termen de o săptămână din acel punct să și aibă loc votul asupra acestuia într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului.
Alt termen avansat de Ilie Bolojan nu a fost respectat
Premierul Ilie Bolojan declara în 13 ianuarie, la TVR, că planul este ca „până la finalul acestei luni (n. red.: ianuarie) să avem un ministru nou care să poată lucra, alături de ceilalți colegi, la buget”, lucru care nu s-a întâmplat.
Luați în calcul pentru aceste funcții au fost și rectorul Universității de Vest din Timișoara Marilen Pirtea, dar și actuala consilieră a premierului pe zona educației, Luciana Antoci.
Deși a avut mai multe discuții cu cei doi, premierul a renunțat între timp la aceste două variante, conform surselor HotNews.
Ilie Bolojan a stat interimar peste termenul prevăzut de lege și într-o altă funcție
HotNews a scris la finalul lunii septembrie că Ilie Bolojan se afla în continuare în funcția de vicepremier interimar deși termenul de 45 de zile prevăzut de lege expirase.
Ulterior, într-o conferință de presă din octombrie de la Guvern purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat, la insistențele jurnaliștilor pe acest subiect, că „nu există un impediment legal pentru această situație”, dând exemplul Guvernului Boc, care în anul 2009 a rămas interimar mult peste termenul prevăzut de lege.
Ilie Bolojan a numit-o în final în funcția de vicepremier în Guvernul României pe Oana Gorghiu, în 28 octombrie.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 













