Interlopul Petreanu a fost condamnat după ce a uns o copilă cu ulei în zonele intime!
Interlopul Petreanu a fost condamnat după ce a uns o copilă cu ulei în zonele intime!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestBogdan Petreanu, interlopul constănțean din Km 4-5, a fost condamnat! De data aceasta însă în dosarul de viol asupra unei minore de doar 6 ani, petrecut în vara anului 2025. Petreanu a ademenit-o pe copilă cu bomboane, în camera lui, a dezbrăcat-o, a uns-o cu ulei iar apoi a scuipat-o în timp ce aceasta stătea pe burtă. Din fericire pentru minoră, mătușa acesteia a reușit să intervină și să oprească nenorocirea la timp. Vestea cu final tragic pentru Petreanu a venit pe 14 ianuarie 2026, când instanța a decis condamnarea acestuia la 5 ani de închisoare.
Bogdan Petreanu, cunoscut în mediile interlope drept un personaj controversat, se află din nou în atenția anchetatorilor, după ce pe numele său a fost deschis un dosar penal privind violul asupra unei minore de 6 ani comise în vara acestui an. Potrivit rechizitoriului, Bogdan Tudor Petreanu locuia împreună cu mama lui în imobilul cu etaj din strada Sălciilor, fiind proaspăt eliberat condiționat din penitenciarul Poarta Albă. La parter a închiriat spații de locuit mai multor familii, printre care și mătușii minorei respective, de care avea grijă, pentru că mama a abandonat-o și tatăl este la închisoare.
Cum s-a petrecut tentativa de viol asupra minorului?
În ziua tentativei de viol, acesta a ademenit-o pe minoră la el în cameră, cu bomboane, a dezbrăcat-o, a uns-o cu ulei iar apoi a scuipat-o în timp ce aceasta stătea pe burtă. Mătușa minorei a intrat în camera bărbatului care era dezbrăcat, în partea de jos, în timp ce copilul se afla pe pat, tot dezbrăcat. Ulterior, copilul a recunoscut în fața mătușii sale faptul că bărbatul ar fi atins-o cu organul genital.
Cașa unde a avut loc incidentul
Petreanu a fost condamnat la 5 ani de închisoare prin contopire
În urma procesului, instanța a pronunțat sentința care nu este definitivă, pe 14 ianuarie 2026. Astfel că Petreanu Bogdan Tudor, a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și trei luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol asupra unui minor. Mai mult decât atât, instanța adăugă la pedeapsă stabilită prin prezenta hotărâre, restul rămas neexecutat de 302 zile, a inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani, 3 luni şi 302 zile închisoare.
Petreanu obligat să achite 10.000 de euro daune familiei minorului
În plus, părinții minorei de 6 ani, au depus o plângere penală împotriva interlopului, solicitând în instanță și daune morale în valoare de 10.000 de euro. În baza plângerii, instanța a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor aparținând lui Bogdan Petreanu, măsură menită să garanteze recuperarea eventualului prejudiciu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.4° Constanța 

















