REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
14.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Interpol anunţă rezultatele operaţiunii Global Chain, condusă de Austria şi România

Interpol anunţă rezultatele operaţiunii Global Chain, condusă de Austria şi România

Victor ROTARU 3 iunie 2023 | 00:00 439

O operaţiune globală împotriva traficului organizat de persoane, Global Chain (Lanţul global), desfăşurată în comun de Interpol, Frontex şi Europol şi condusă de Austria şi România, a dus la arestarea în luna mai a 212 suspecţi şi la identificarea a 1.426 de victime exploatate în 44 de ţări, inclusiv minori, a anunţat joi Interpol, cu sediul în Lyon, transmit AFP şi EFE.

Interpol anunta rezultatele operatiunii Global Chain, condusa de Austria si Romania

Obiectivul a fost de a detecta şi dezmembra organizaţii criminale implicate în prostituţie, muncă forţată, cerşetorie, delincvenţă, contrabandă şi care exploatau victime în America de Sud, Asia, Africa, Balcanii de Vest şi Ucraina.

Comunicatul Interpol informează despre şase arestări în Serbia a unor suspecţi acuzaţi că au obligat zece femei să se prostitueze, unsprezece arestări în Macedonia de Nord pentru o reţea de exploatare sexuală a minorilor, şapte arestări în Columbia, cu 27 de victime ale exploatării sexuale.

În România, percheziţiile vizând destructurarea unei reţele de muncă forţată au dus la patru arestări, cu opt victime identificate. În Suedia, operaţiunea a salvat cinci minori forţaţi să cerşească sub supravegherea unui bărbat de 19 ani.

În Bulgaria a fost arestat un presupus terorist care era vizat încă din 2015 de o notificare roşie a Interpol şi care călătorea cu un paşaport fals.

Operaţiunea a implicat 130.000 de poliţişti, vameşi şi poliţişti de frontieră cu intervenţii în 25.400 de locuri diferite şi controale care au vizat 1,6 milioane de persoane la punctele de frontieră, pe şosele, în gări şi în aeroporturi (153.300 de vehicule şi 8.644 de zboruri vizate), potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere