INTERSECȚIE PERICULOASĂ în Constanța! Autoritățile ANALIZEAZĂ SITUAȚIA! VIDEO
Participanții la traficul rutier de la malul mării au ridicat problema întâmpinată pe strada I.L. Caragiale din municipiu, la intersecție cu Ioan Roată, în sensul că se forțează intrarea de pe strada adiacentă pentru a se vira stânga, înspre Casa de Cultură, șoferii tăind astfel două benzi de circulație, pe contrasens, întrucât în zona cu pricina este linie discontinuă. Astfel, spun șoferii, pericolul unei coliziuni este prezent din secundă în secundă. Polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au precizat că vor efectua verificări.
Situația nu este una nouă, ci de câțiva ani, de când pe I.L. Caragiale s-a trasat linie discontinuă la intersecție cu Ion Roată. Astfel conducătorii auto care rulează pe Ion Roată și vor să vireze stânga pe I.L. Caragiale, înspre Casa de Cultură, sunt nevoiți să taie două benzi de mers, pe contrasens. Iar când participanții la trafic "forțează intrarea", haosul se instalează cu repeziciune. ”În fiecare dimineață am drum în zonă și întâmpin aceeași problemă, în sensul că au fost nenumărate situații în care am evitat o coliziune în ultimul moment. Strada cea mică se numește Ion Roată, din care conducătorii forteaza înspre strada I.L. Caragiale. Dimineața e pur și simplu haos. La mica înțelegere, aș putea spune, sau riști accident, așa că ești forțat să îi lași să treacă. Când, în mod normal, ar fi putut foarte simplu să facă dreapta și să întoarcă pe la Ruși, la 15 metri”, a spus, pentru ”Replica”, un conducător auto. Iar situația este suprinsă foarte bine în imagini. Polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au precizat că vor efectua verificări cu privire la aspectele semnalate, urmând a formula recomandări către administratorul drumului public în vederea eliminării a unor eventuale deficiențe de sistematizare. Totodată, există posibilitatea propunerii montării unui indicator rutier cu "obligatoriu la dreapta", la ieșire de pe strada Ion Roată. Cât despre reprezentanții Primăriei Constanța, aceștia au menționat că decizia amplasării unei linii discontinue în zonă s-a luat în urmă cu mai mulți ani, pentru a facilita accesul celor de pe strada Ion Roată spre I.L. Caragiale.
Liliana IONIȚĂ

sa darame jegul ala de piata gorbaciov unde e plin de tigani
blocheaza strada prostalaii care vin din coiciu
sa ii amendeze pt oprire interzisa
si romanilor care ii tin in brate !!!
Lapusneanu cu Suceava! Dezastru, mai ales vara! Taximetristii se baga cu tupeu oprind circulatia spre City mall pana ii lasa cineva sa intre in coloana. Interziceti la stanga de pe Suceava sau faceti giratoriu!
Cind va rezolva Biroul rutier sesizarea privind intersectia Mihai Viteazu cu Ctin Bratescu. Deja au trecut 6 luni de cind s-a aprobat reorganizarea circulatiei de catre Primarie.
nu se intampla nimic atat timp cat se respecta marcajele. Pe banda a 2-a e marcaj de OBLIGATORIU la stanga, in consecinta de acolo nu ai voie sa mergi inainte si poate si cel de pe prima banda sa faca stanga
Ai mare dreptate.Am sesizat si eu de mai multe ori,dar degeaba.Problema este ca nu exista semnalizare decat pe asfalt,dar e greu pt primarie sa puna si un semn de circulatie....care de fapt a fost candva.
Si la Lapusneanu cu Suceava e la fel. Spunea primaria ca o sa faca un sens giratoriu. Dar cand? Oricum sensurile astea giratorii mai mult incurca. Langa ele sunt treceri de pietoni care blocheaza masinile in intersectie. De circulatia in constanta cred ca se ocupa un specialist in crosetat
Intersectia nu era periculoasa cand strada ioan roata era infundata spre iesire .....dar administratia mazare a deschis-o spre a facilita accesul la FIVE HOLDING - BRICK ! nu este normal sa fie admis virajul la stanga din i.roata , de aceea se blocheaza si sunt probleme . Domnule fagadau , ce ziceti , erati la brick in 2004 ?????
Daca aia e intersectie periculoasa cea de la Caraiman cu Mangaliei cum e?!?!
Ati ajuns sa considerati periculoasa orice rahat de intersectie!!! Vai mama voastra de soferi!!!
Intersectia B-dul Ferdinand cu sb-dul 1 Decembrie 1918 pe sensul de mers inspre gara - de p;e ambele benzi poti mergi inainte si la stinga. Ce se poate in timpla daca un sofer vrea sa mearga inainte de pe banda a 2-a iar unul de pe banda intii doreste sa faca la stinga.
Daca lasa-ti comentariile deschise la articolul despre Mezei, ne distram in dimineata asta.
Si la hasdeu cu lapusneanu e naspa. Un giratoriu ar trebui . Este scoala 12, multe masini intra si ies pe si de pe hasdeu. Daca mai vrea si vreun tont sa intoarca pe lapusneanu...blocaj total.
Facuta de Mazare sa iasa fraierii de la Brick
sa faca primaria makidoneasca un bloc in intersectie
Frații Mazăre au primit permisiunea de a participa la înmormântarea mamei lor, decedată vineri, 13 mai, la doar...12530
Salvatorii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină la un accident...1061
Serviciul de Evidență Persoane oferă posibilitatea tuturor cetățenilor de a se prezenta pentru diferitele servicii...1263
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei...684


ConstanțaUmiditate: 73%
Vânt: 6.31 m/s
Presiune: 1025 milibari

Clubul Benfica Lisabona a anunţat, miercuri, că noul antrenor al echipei portugheze este germanul Roger Schmidt,...77
Federația Română de Fotbal a anunțat miercuri că în cadrul Comitetului Executiv al FRF s-au stabilit datele de...80
CS Rapid Bucureşti şi CSM Bucureşti continuă duelul de la distanţă pentru titlu în Liga Naţionale de handbal...82
Sportiva Lăcrămioara Perijoc, legitimată la CSA Steaua, s-a calificat, miercuri, în finala categoriei 54 kg,...81


Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj efectuează, miercuri, 27 de percheziţii...390
RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile de miercuri - 18 mai, ora 22.00, până joi – 19 mai 2022, ora 10.00,...536
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de miercuri, 18 mai a.c., în...305
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 18 mai, între localitățile Mircea Vodă...252
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat, miercuri, că speră ca anul viitor să fie alocat cel puţin 30% din...91
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, hotărârea prin care aproximativ 3.000 de transportatori rutieri de...285
”La Ramada, Băsescu a făcut rost de celule pentru fetele sale”… ”Cine dă banii? Udrea scapă cu 50 milioane...1066
Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a ținut să transmită o săgeată către PNL și USR,...208
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4097
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3327
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2338
Felicia Ovanesian, city managerul municipiului Constanța, este al doilea om în Primăria Constanța, după primarul...6100
Grupul ucrainean Kalush Orchestra, câştigătorul ediţiei Eurovision 2022, intenţionează să meargă în turneu în...78
Chitara Gibson a lui Noel Gallagher, spartă într-o seară din 2009, într-o perioadă în care grupul britanic Oasis...77
La 12 ani după ce a avut premiera pe micile ecrane, serialul de mare succes ''Downton Abbey'' revine în actualitate cu...77
Unul dintre producătorii peliculei ''Rust'', pe al cărei platou de filmare s-a produs anul trecut incidentul care a...87
Cel puțin opt oameni au fost uciși în urma unui atac rus asupra unei localități situate la câteva zeci de...325
Numărul soldaţilor ruşi morţi în Ucraina este ţinut secret şi mult redus de Moscova. Dintre miile de soldaţi...404
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a apreciat marţi că pentru unele ţări europene este imposibil să renunţe...285
Parlamentul de la Helsinki a votat marţi, cu o majoritate de peste 95%, în favoarea aderării Finlandei la NATO, ceea...301
Spitalul Victor Babeș din Timișoara trage un semnal de alarmă. Medicii de aici spun că numărul cazurilor de...84
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a atras atenţia, marţi, că, la nivel mondial, la...84
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează marţi că, în săptămâna 9 - 15 mai, au fost confirmate 157...82
Numărul de persoane cu COVID-19 internate este de 785, cu 72 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat...79
Fiind circulatie la cate masini sa ajuns in oras dimineata si seara e normal nu numai in intersectia sus numita ,dar nu inteleg cu ce sunt de vina machidonii,ca doar mai sunt si alte natii in zona,,,,