REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.2° Constanța Dum., 11 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7609
15.2° Constanța Duminică, 11 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7609
 

Intervenţie a salvatorilor, la barajul Viştea. Un adult şi un copil au fost salvaţi, a treia persoană este căutată

Intervenţie a salvatorilor, la barajul Viştea. Un adult şi un copil au fost salvaţi, a treia persoană este căutată

A.F. 28 iunie 2026 | 20:21 632

Pompierii de la ISU Brașov acționează duminică, 28 iunie a.c., pentru căutarea unei persoane (adult) care nu a ieșit din apă, posibil înecată, în zona barajului Viștea, localitatea Olteț, județul Brașov. Două victime au fost scoase din apă, un adult și un minor, fiind conștiente, în evaluare medicală la fața locului.

Interventie a salvatorilor, la barajul Vistea. Un adult si un copil au fost salvati, a treia persoana este cautata

A fost alocat și un elicopter SMURD, care survolează zona. De asemenea, la fața locului acționează 2 bărci pneumatice și un echipaj SMURD. Au fost solicitați scafandrii de la ISU Sibiu și ISU Covasna. De asemenea, a fost oprită deversarea barajului pe durata căutărilor.

Recomandările pompierilor

Rugăm populația să respecte următoarele recomandări simple, pentru a se întoarce cu bine alături de cei dragi:

  • Mergeți doar în locurile special amenajate pentru înot.
  • Nu intrați singuri în apă dacă nu știți să înotați.
  • Nu intrați în râuri sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, iar curenții sunt puternici.
  • Dacă nu știți să înotați, nu vă îndepărtați de mal.
  • Nu intrați în apa rece după expunere prelungită la soare.
  • Nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcții.
  • Nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele destinate celor mici.

Reamintim cetățenilor de ce este periculos să se scalde în locuri neamenajate:

  • curenții sunt puternici și imprevizibili (îi pot trage la fund ori îi pot duce departe de mal);
  • adâncimile necunoscute și variațiile bruște de nivel (există riscul de a îi lovi de obstacole subacvatice precum pietre, trunchiuri de copaci, fiare etc. sau de a îi prinde în vegetație);
  • lipsa supravegherii (în locurile neamenajate nu există salvamari);
  • calitatea apei (aceasta ar putea fi contaminată cu bacterii, virusuri, paraziți etc. și ar putea cauza diferite afecțiuni);
  • temperaturi scăzute ale apei (ar putea apărea șoc termic).

Vă rugăm să prioritizați viața și siguranța!

Update: În urma evaluării medicale efectuate la fața locului de către medicul de pe elicopterul SMURD, pentru minorul implicat nu a fost necesar transportul la spital. Adultul a fost preluat și transportat către o unitate medicală din Făgăraș pentru investigații suplimentare.

​În paralel, operațiunile de căutare-salvare continuă. Echipa Salvamont Brașov acționează în teren cu sonar și dronă subacvatică pentru a scana zona și a sprijini eforturile de intervenție.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere