REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
13.3° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Intrarea Ucrainei în NATO, puţin probabilă. Macron argumentează: „Ar fi percepută de Rusia ca ceva conflictual”

Intrarea Ucrainei în NATO, puţin probabilă. Macron argumentează: „Ar fi percepută de Rusia ca ceva conflictual”

Cristina BĂRBUCEANU 23 decembrie 2022 | 00:00 595

Preşedintele francez Emmanuel Macron consideră că o eventuală aderare a Ucrainei la NATO ar fi percepută de Rusia ca o confruntare, iar aceasta nu este "cel mai probabil scenariu", informează joi AFP, conform AGERPRES.

"Intrarea Ucrainei în NATO ar fi percepută de Rusia ca ceva conflictual. Nu vi-o puteţi imagina cu această Rusie", a declarat preşedintele Macron miercuri într-un interviu acordat cotidianelor Le Monde, Wall Street Journal şi publicaţiei libaneze An Nahar.

"Fie că Ucraina intră sau nu în NATO - şi acesta nu este scenariul cel mai probabil - va trebui să i se acorde garanţii de securitate cu atât mai solide cu cât a fost atacată de Rusia", a continuat şeful statului francez.

Emmanuel Macron insistă asupra necesităţii de a acorda "garanţii de securitate" Ucrainei, dar şi Rusiei, la finalul conflictului, poziţie care i-a atras critici puternice din partea Kievului şi a unor ţări est-europene.

"La final, va fi necesar să îi punem pe toţi în jurul mesei. Toţi europenii şi occidentalii care îmi dau lecţii de morală să îmi explice aşadar cu cine vor sta în jurul mesei", a spus el."În ceea ce mă priveşte, aş prefera să nu fie doar chinezii şi turcii cei care vor negocia a doua zi" după încheierea războiului, a subliniat Emmanuel Macron referindu-se în special la eforturile de mediere ale diplomaţiei turce.

Preşedintele francez a pledat din nou pentru autonomia strategică a Europei în cadrul NATO, dar cu mai puţină dependenţă de Statele Unite."Nu există o arhitectură de securitate a Europei fără autonomie strategică, în NATO şi cu NATO, dar nu depinzând de NATO", a subliniat preşedintele francez.

"O alianţă nu este ceva de care depind, este ceva ce aleg. Trebuie să regândim autonomia noastră strategică", a insistat preşedintele Macron."Europa trebuie să câştige în autonomie tehnologică şi a capabilităţilor, inclusiv în raport cu Statele Unite", a insistat preşedintele francez, conform stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
nu ne intereseaza ce percepe asasinul putin. Doar mwia ce i-o dam conteaza.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272