REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.7° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
18.7° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Investiții de anvergură la Techirghiol! Consilierii au aprobat bugetul pe anul 2024

Investiții de anvergură la Techirghiol! Consilierii au aprobat bugetul pe anul 2024

B.N. 22 februarie 2024 | 00:00 3601

Consiliul Local Techirghiol a aprobat, în ședința de marți, 20 februarie 2024, bugetul de venituri și cheltuieli al orașului pentru anul 2024, în valoare de 63.315.988 lei. Veniturile orașului Techirghiol, condus de primarul Iulian Soceanu, provin dintr-o varietate de surse, inclusiv impozite și taxe locale, sume defalcate de la bugetul de stat, subvenții, fonduri europene nerambursabile, sume primite din fonduri guvernamentale și excedentul anului 2023. Cheltuielile orașului sunt împărțite între necesitățile de funcționare și proiectele de dezvoltare. Cheltuielile de funcționare, ce reprezintă aproximativ 46% din buget, acoperă o gamă largă de servicii esențiale pentru locuitori, de la întreținerea domeniului public și salubrizare, la educație și asistență socială.

Investitii de anvergura la Techirghiol!  Consilierii au aprobat bugetul pe anul 2024

Pe de altă parte, cheltuielile de dezvoltare, care depășesc jumătate din buget, ilustrează viziunea ambițioasă a administrației locale. Proiecte majore finanțate din fonduri europene, precum construirea unei creșe moderne, reabilitarea și consolidarea clădirii primăriei sau creșterea eficienței energetice a unor clădiri publice sunt doar câteva dintre inițiativele care vor contribui la modernizarea Orașului Techirghiol.

De asemenea, programele finanțate din bugetul de stat și cel local, cum ar fi îmbunătățirea mobilității urbane, modernizarea infrastructurii publice, inițiativele de extindere a rețelelor de utilități publice și modernizarea spațiilor de joacă pentru copii, vor face orașul mai accesibil și mai atractiv, atât pentru locuitori, cât și pentru vizitatori. Bugetul pentru anul 2024 al orașului Techirghiol este un plan de acțiune care vizează prosperitatea, sustenabilitatea și bunăstarea comunității. Prin aceste investiții strategice, Techirghiol se poziționează ca un oraș care își valorifică resursele pentru viitorul locuitorilor săi.

Cum sunt împărțiți banii

Conform previzionării, pentru anul 2024 se estimează un buget în valoare de 63.315.988 lei provenind din următoarele surse: 13.577.540 lei – venituri din impozite și taxe; 2.847.400 lei – sume defalcate de la bugetul de stat; 9.027.051 lei – subvenții primite de la bugetul de stat; 24.065.040 lei – sume rambursate din contractele de finanțare din fonduri europene nerambursabile; 6.000.000 lei – sume primite din fonduri guvernamentale (Anghel Salingny), 7.798.957 – sume din excedentul cu care s-a încheiat anul 2023. În ceea ce privește cheltuielile, Primăria Techirghiol are 29.257.892 lei, bani care reprezintă cheltuieli de funcționare;34.058.096 lei -cheltuieli de dezvoltare.

Cheltuielile de funcționare sunt: aproximativ  13%  – reprezintă cheltuielile de personal; aproximativ 32% – reprezintă cheltuieli de funcționare după cum urmează: cheltuieli cu întreținerea domeniului public al orașului; cheltuieli cu privire la serviciul de salubrizare; cheltuieli ecarisaj, dezinfecție, dezinsecție; cheltuieli cu iluminatul public; cheltuieli privind Clubul Sportiv  al orașului Techirghiol  și Direcției de  asistență socială; cheltuieli privind întreținerea materială a unității de învățământ și culte.

La capitolul cheltuieli de dezvoltare, din Fonduri Europene, programul PNRR,  primăria are în plan Proiect ”ARTA IN EDUCATIE – valoare 117.765 lei; Proiect Tip Construire Creșă Mică – valoare 11.886.811 lei; Proiect - Reabilitare, anvelopare și consolidare imobil primărie Oraș Techirghiol – valoare 6.534.824 lei. De asemenea, se are în vedere creșterea eficientei energetice a imobilului biblioteca orășenească și grădinița cu program prelungit S+P+1E – valoare 5.685.212 lei și dotarea cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale a unit.de învăț. preuniversitar Liceul Teoretic Emil Racoviță, or. Techirghiol din jud. Constanța – valoare 1.201.029 lei, adr și creșterea Mobilității Urbane prin extinderea zonei de agrement cu pista pentru biciclete și alee pietonală pe malul lacului Techirghiol, oraș Techirghiol – valoare 3.084.162 lei.

Îmbunătățirea Mobilității Urbane în Orașul Techirghiol, cu bani din bugetul de stat

De la bugetul de stat, pe programul Anghel Saligny, primăria are în vedere îmbunătățirea Mobilității Urbane în Orașul Techirghiol- etapa I, unde vor fi reabilitate următoarele străzi: Pescărușului, Albăstrelelor, Narciselor, Dimitrie Bolintineanu, 9 Mai (tronson cuprins între str. Fragilor și strada Narciselor), Eroilor, Veniamin Costache, Mihai Eminescu (tronson cuprins între Halil Kadâr și Plantelor), Dr. Istrate, Crișana, Reabilitare trotuarele pe străzile Oituz si Gheorghe Asachi, Reabilitare aleilor din Parcul Terapeutic – valoare 14.395.639 lei.

Investitii de anvergura la Techirghiol!  Consilierii au aprobat bugetul pe anul 2024

Reabilitarea străzilor cu bani din bugetul local

Din bugetul local, este în plan proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a parcului joacă pentru copii – valoare 900.000 lei; dar și elaborare DALI pentru reabilitare pod str. N. Bălcescu – valoare 61.880 lei. Totodată, are în vedere proiectul tehnic privind consolidarea seismica și îmbunătățirea eficientei energetice a clădirii publice „Centrul Social de zi” – valoare 103.530 lei, cât și elaborarea DALI pentru reabilitarea străzilor: M. Viteazu, Tudor Vladimirescu, Tepes Voda, Halil Cadar, Nordului, George Coșbuc, Macilor, Rovine, Ecaterina Varga, Elena Cuza, Petre Tutea – valoare 100.000 lei, proiectului tehnic, pentru obiectivul Creșterea mobilității urbane prin extinderea zonei de agrement cu pista pentru biciclete si alee pietonala Etapa II” – valoare 314.160 lei.

Investitii de anvergura la Techirghiol!  Consilierii au aprobat bugetul pe anul 2024Primăria și Consiliul Local Techirghiol

Se vor executa lucrări pentru extinderea rețelei electrice de interes public cartier Nenciu Stoian, Etapa I – valoare 562.652 lei și proiectului tehnic, privind „Modernizare grădina botanică Techirghiol” – valoare 117.215 lei. Se are în vedere proiectarea și execuția de lucrări de extindere a rețelei de gaze pe următoarele străzi: A. Pușkin (tr.9 Mai si Florilor), Mihail Sadoveanu, Tisei, Magnoliei, Al. Crinului, Al. Zmeurei, Al. Oltului, Al. Alba Iulia, Al. Ecaterina Teodoroiu, Al. Lupeni, str. Eroilor nr.26B – valoare 320.000 lei; dar și elaborare PUZ-teren domeniul public în suprafață de 22.259 mp pentru construire locuințe colective pentru tineri si amenajare spatii verzi si agrement – valoare 70.000 lei. Primăria Techirghiol mai are în plan execuția lucrărilor de reparații la trotuare degradate din str. V. Alecsandri, Victoriei – valoare 1.071.000 lei și lucrări de realizare a branșamentului la rețeaua de gaze naturale la blocuri locuințe sociale din str. Al. I. Cuza – valoare 17.400 lei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436