Investiții istorice! Ministrul Rafila injectează alte 10 miliarde de lei în sistemul de sănătate
Investiții istorice! Ministrul Rafila injectează alte 10 miliarde de lei în sistemul de sănătate
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Rafila anunță că, în doar câteva luni de la deschiderea apelurilor de proiecte (6 în paralel) echipa ministerială a aprobat 167 de obiective de investiții în valoare totală de 10 miliarde de lei. 69 de ambulatorii de specialitate, renovate și dotate, 70 de unități sanitare dotate cu echipamente destinate reducerii infecțiilor și 27 de unități sanitare noi, și construite și dotate de la zero.
Echipa ”AR”2 formată din ministrul Alexandru Rafila și secretarul de stat Alexandru Rogobete a fost prezentă la Târgu Mureș, cu ocazia ceremoniei de semnarea a patru contracte de finanțare în valoare de 1.4 miliarde de lei. Aceste proiecte se vor concretiza în patru unități spitalicești noi construite în Cluj-Napoca, Bistrița, Târgu Mureș și Alba Iulia.
Secretarul de stat Alexandru Rogobete, cu atribuții în derularea programelor finanțate prin PNRR, a explicat că sistemul sanitar trece printr-o perioadă de transformare fundamentală.


”În doar 3 luni de la închiderea apelului de proiecte, ministerul condus de Ministrul Rafila a reușit să finalizeze evaluarea a peste 400 de cereri de finanțare și să injecteze în sistemul de sănătate peste 3 miliarde de lei. Important de reținut: proiectele noastre, la ministerul Sănătății au fost finalizate înainte de termenul impus de Comisia Europeana”, a declarat Alexandru Rogobete.
Lista spitalelor noi pentru care ministerul Sănătății a semnat finanțarea:
1. Centrul Regional de Boli Cerebrovasculare și Neurochirurgie la Cluj Napoca, proiect în valoare de 195 milioane de lei.
2. Spitalul Județean de Urgență Bistrița - în valoare de 408 milioane de lei.
3. O unitate nouă pentru Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Tg. Mureș - în valoare de 523 milioane de lei.
4. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia - Relocarea și modernizarea activității secției de oncologie și înființare compartiment cardiologie intervențională - în valoare de 234 milioane de lei, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.