REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.6° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
19.6° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Investițiile în Portul Constanța s-au aflat pe ordinea de zi a ședinței Guvernului

Investițiile în Portul Constanța s-au aflat pe ordinea de zi a ședinței Guvernului

Victor ROTARU 8 septembrie 2023 | 14:39 1028

Trei hotărâri de Guvern care vizează investițiile în Portul Constanța au fost adoptate în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.

Investitiile in Portul Constanta s-au aflat pe ordinea de zi a sedintei Guvernului

Prima hotărâre adoptată se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Modernizare și extindere infrastructura de alimentare cu apă și canalizare în Portul Constanța”. Astfel, în urma promovării acestui act normativ se creează cadrul legal pentru realizarea lucrărilor de modernizare și extindere infrastructura de alimentare cu apă și canalizare în Portul Constanța în urma cărora se va asigura consumatorului de apă următoarele:
       >    apă potabilă furnizată la parametrii tehnici impuși pentru presiune și debit de care are nevoie operatorul portuar.
       >    apă pentru asigurarea funcționării echipamentelor sau instalațiilor PSI;
       >    apă furnizată fără întreruperi.

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 165.918 mii lei. Investiția constă în realizarea de  sisteme alimentare cu apă (20,3 km), sisteme canalizare pluvială și menajeră (9,1 km)  și reabilitarea sistemului existent al rețelei distribuție apă potabilă (14,4 km).

Durata de realizare a investiției este de 32 luni, dintre care durata de realizare a proiectului tehnic 8 luni și durata de execuție 24 luni, de la data emiterii ordinului de începere.

Investitiile in Portul Constanta s-au aflat pe ordinea de zi a sedintei Guvernului

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Program Transport (PT) 2021-2027  și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, precum și din surse proprii ale CN APM SA Constanța.

Cea de-a doua hotărâre adoptată are în vedere aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Master planul infrastructurii rutiere și de acces a Portului Constanța – extinderea, modernizarea și reabilitarea drumurilor și pasajelor din Portul Constanța”

În prezent, în vederea dezvoltării Portului Constanța  este necesar ca infrastructura rutieră și de acces a portului să fie extinsă, modernizată și reabilitată. 

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 721.301 mii lei.

Practic, în urma investiției vor fi realizate: drumuri noi și reabilitate, sistem ITS pentru management de trafic, clădiri în zona de servicii, sisteme de iluminat, sisteme de preluare a apei și extinderea teritoriului portuar.                
Durata de realizare a investiției este de 36 luni, dintre care durata de realizare a proiectului tehnic 8 luni și durata de execuție 28 luni, de la data emiterii ordinului de începere.

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Program Transport (PT) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Totodată, Guvernul a adoptat și hotărârea pentru aprobarea  indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții

“Modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța – etapa a II-a”
Astfel vor fi realizate următoarele capacități:
-    Posturi de transformare modernizate și noi
-    Prize de cheu modernizate și noi    
-    Stâlpi de iluminat stradal și operațional
-    LES 20 kV+6kV+0,4kV
-    Sisteme fotovoltaice montate pe clădiri existente
-    Carporturi fotovoltaice    
-    Stații încărcare vehicule electrice   

Investitiile in Portul Constanta s-au aflat pe ordinea de zi a sedintei Guvernului

Durata de realizare a investiției este de 36 luni, dintre care durata de realizare a proiectului tehnic 11 luni și durata de execuție 25 luni, de la data emiterii ordinului de începere. 

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Program Transport (PT) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, precum și din surse proprii ale CN APM SA Constanța.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Alt tun unde se pot măgari borduri asfaltare canalizare și rețea de apa și iară asfaltare ca na sa astupat ce sa spart la canalizare alți fac tunele pe sub Bosfor și noi nu suntem în stare sa facem pod dorali
0
0
Mai schimbati drkk poza asta, ca ne ati inebunit cu ea.
0
0