REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Iohannis a promulgat legea privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice

Iohannis a promulgat legea privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice

Replica API 9 septembrie 2020 | 00:00 1174

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice.

Klaus Iohannis

Legea are ca obiect de reglementare implementarea facturării electronice în domeniul achiziţiilor publice emise ca urmare a executării contractelor atribuite în temeiul Legii nr. 98/2016, al Legii nr. 99/2016, al Legii nr.100/2016, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2011, a căror valoare este egală sau mai mare decât pragurile prevăzute de lege şi faţă de care există obligaţia publicării unui anunţ de participare/concesionare şi/sau a unui anunţ de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prin această lege se transpun prevederile Directivei 2014/55/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice, scrie Agerpres.

De asemenea, preşedintele a promulgat şi legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2020 privind instituirea unor măsuri, precum şi acordarea unui sprijin financiar pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii strategice considerate prioritare pentru perioada de programare 2021-2027, destinat finanţării prin Programul operaţional Asistenţă tehnică 2014-2020 (POAT 2014-2020) şi Programul operaţional Infrastructură mare 2014-2020 (POIM).

Legea instituie unele măsuri în domeniul fondurilor europene având drept scop asigurarea cadrului general de acordare a sprijinului financiar pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice necesare pregătirii şi implementării unor proiecte de infrastructură din domenii de interes strategic naţional/regional/local şi/sau a unor proiecte care fac parte din strategii/planuri de dezvoltare la nivel regional/local, finanţabile din fonduri europene acordate României, în perioada de programare 2021-2027, în cadrul Politicii de Coeziune, precum şi pregătirea portofoliului de proiecte de infrastructură în domenii strategice considerate prioritare pentru perioada de programare 2021-2027.

Totodată, prin această lege se acordă sprijin financiar pentru elaborarea şi aprobarea documentaţiilor tehnico-economice pentru pregătirea şi implementarea proiectelor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Extraordinar!!! O sa legifereze si stergerea la cur cu mana stanga? De asa presedinte avem nevoie,de unul care sa fie laudat pentru o basina dupa fasole. Chiar,nu legifereaza nivelul de decibeli pentru basini? O lume intreaga are probleme reale,asta se caca pe el cu cacatisuri ce nu tin neaparat de stampila unui presedinte de tara. Bai Iohannis,nu legiferezi datul cu matura de la stanga la dreapta? De interzicerea uleiului de pila sau transportul oxigenului lichid cu galeata ce zici? Bai babanule,esti piticot!
0
1
Sa bagi morcovu n ciorba , ca am inteles TOT !
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212