REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Iohannis: Avram Iancu a promovat valorile şi idealurile europene care au stat la baza României moderne

Iohannis: Avram Iancu a promovat valorile şi idealurile europene care au stat la baza României moderne

A.F. 9 septembrie 2024 | 00:00 299

Alături de celelalte figuri importante ale paşoptismului, Avram Iancu a promovat valorile şi idealurile europene care au stat la baza României moderne de astăzi, stat membru important al Uniunii Europene şi al NATO, a transmis preşedintele Klaus Iohannis duminică, în mesajul cu prilejul Serbărilor Naţionale Ţebea 2024.

Iohannis: Avram Iancu a promovat valorile si idealurile europene care au stat la baza Romaniei moderneKlaus Iohannis

Mesajul preşedintelui a fost prezentat de către Mihai Şomordolea, consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale - Secretariat CSAT.

"Îl omagiem astăzi, cu emoţie, pe Avram Iancu, una dintre cele mai proeminente figuri ale spiritului revoluţionar paşoptist şi un simbol al luptei pentru emanciparea naţională şi socială. Alături de celelalte figuri importante ale paşoptismului, precum Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu sau George Bariţiu, Avram Iancu a promovat valorile şi idealurile europene, care au stat la baza României moderne de astăzi, stat membru important al Uniunii Europene şi al NATO. Spiritul 'Crăişorului Munţilor' a dăinuit peste timp şi continuă să inspire prin forţa, tenacitatea şi nobleţea idealurilor care au făcut din Avram Iancu cel mai mare erou naţional al românilor din Thttps://www.agerpres.ro/politica/2024/09/08/iohannis-avram-iancu-a-promovat-valorile-si-idealurile-europene-care-au-stat-la-baza-romaniei-moderne-de-astazi--1351440ransilvania", a afirmat şeful statului în mesajul său.

El a adăugat că încărcătura simbolică a sărbătorii de duminică de la Ţebea este una specială în acest an proclamat "Anul Avram Iancu", la două secole de la naşterea sa.

"Demn de statura istorică a înaintaşului său Horea, Avram Iancu a fost un lider desăvârşit, care a inspirat şi a motivat mii de oameni prin devotamentul său pentru o cauză dreaptă, prin perseverenţa şi prin puterea sa de sacrificiu. Avram Iancu a militat întotdeauna pentru solidaritate, dialog şi înţelegere reciprocă, văzute nu doar ca mijloace de dobândire a libertăţii, ci şi ca resorturi menite să contribuie la promovarea conştiinţei naţionale şi la dezvoltarea statului român. Românii sunt urmaşii şi beneficiarii sacrificiului şi ai eforturilor neîncetate ale lui Avram Iancu şi ale camarazilor săi pentru marile idealuri ale vremii - dreptate socială, egalitate în drepturi, libertate şi independenţă economică", a menţionat Iohannis.

Acesta a mai spus că este îmbucurătoare şi emoţionantă prezenţa numeroasă a celor care s-au reunit la Gorunul lui Horea pentru a-l cinsti.

"Sunt încrezător că, atât timp cât ne cinstim eroii şi continuăm să ducem mai departe moştenirea lor, avem un viitor prosper în faţă, într-o Românie puternică, modernă şi democratică, parte a marii familii europene", a conchis preşedintele Iohannis.

Peste 3.000 de oameni au fost prezenţi, duminică, la Serbările Naţionale de la Ţebea, desfăşurate în cimitirul din localitate în memoria eroului naţional Avram Iancu, de la a cărui naştere s-au împlinit anul acesta 200 de ani, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Eroii neamului s-au sacrificat pentru tara,pentru popor. Cinstirea lor se face nu doar prin festivitati,mici bere si dilaila,ci mai ales prin a fi aparatori ai acestui neam. Ce ar fi facut eroii neamului daca ar sti ca in viitor,conducatorii vor da resursele tarii,vor goni milioane de romani si vor umili pe cei in varsta?
0
0