REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
14.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Iohannis: Comunitatea internaţională are datoria să sprijine Ucraina. Video

Iohannis: Comunitatea internaţională are datoria să sprijine Ucraina. Video

Valentina CAMARA 22 aprilie 2023 | 18:32 932

Comunitatea internaţională are datoria să sprijine Ucraina, a declarat, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis: Comunitatea internationala are datoria sa sprijine Ucraina. Video

"În cadrul discuţiilor de astăzi, am prezentat preşedintelui Boric evaluările şi poziţia României ca stat vecin al Ucrainei în privinţa războiului de agresiune declanşat de Rusia. Acesta are consecinţe serioase asupra securităţii României şi în plan european, dar are efecte şi la nivel global, inclusiv asupra Chile. Am convenit că vom continua să lucrăm împreună în forurile multilaterale pentru condamnarea războiului şi pentru promovarea ordinii internaţionale bazate pe norme. Trebuie să fie clar pentru toată lumea: Rusia a încălcat prin forţă suveranitatea teritorială a Ucrainei, inclusiv Carta ONU. Comunitatea internaţională are datoria să sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea rusă şi pentru a-şi redobândi suveranitatea şi libertatea", a spus şeful statului, la Palatul La Moneda, după întrevederea cu omologul său chilian, Gabriel Boric.

El a arătat că România şi Chile sunt interesate de soluţionarea situaţiilor de criză din lume prin dialog, prin instrumente multilaterale şi prin respectarea dreptului internaţional.

"Avem o misiune comună în ceea ce priveşte apărarea democraţiei în faţa ameninţărilor, inclusiv a riscurilor hibride", a spus şeful statului. Un alt subiect de discuţie dintre cei doi oficiali a vizat relaţia Chile - Uniunea Europeană.

"Chile poate conta pe România în ceea ce priveşte promovarea şi dezvoltarea relaţiilor de cooperare cu Uniunea Europeană", a subliniat Iohannis.

Preşedintele a afirmat ca Summitul UE - Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene, prevăzut să aibă loc în această vară, va fi un moment istoric.

"Instrumentele europene, precum Global Gateway, oferă oportunităţi concrete şi voi încuraja autorităţile şi companiile româneşti să se implice suplimentar în implementarea lor, în favoarea Chile", a subliniat Iohannis.

Şeful statului efectuează, sâmbătă, o vizită oficială în Chile, prima de acest nivel în ultimii zece ani. Vizita în Chile este a doua etapă a turneului pe care preşedintele României îl efectuează în America de Sud, până pe 26 aprilie, potrivit agerpres.ro

Video:

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dar si romanii au datoria ,plavanis, sa iti dea la mu mu tie si guvernului tau antiromanesc condus de bila nesimtita de seu numita ciuca. Cum, acelasi lucru sunt datori si constantenii sa ii ofere senilului plutonier de apa dulce care ne primareste.
3
0
Un idiot printre idioții comunității!!!
8
1