REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
16.4° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Iohannis, declarații în legătură cu exploziile de la Crevedia: „Am vizitat pompierii răniți ”

Iohannis, declarații în legătură cu exploziile de la Crevedia: „Am vizitat pompierii răniți ”

Ana Maria LIPAN 29 august 2023 | 17:22 600

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, 29 august, declarații de presă la finalul vizitei la Spitalul Clinic de Urgență București.

Iohannis, declaratii in legatura cu exploziile de la Crevedia: „Am vizitat pompierii raniti ”

"Am fost în vizită, am vizitat pompierii răniți care sunt aici, în spital. Am întâlnit două categorii de persoane pe care trebuie să recunosc că le admir și le stimez. Pompierii care au fost la intervenție, profesioniști, hotărâți, dăruiți, și care, din păcate, au fost răniți în cadrul acestei intervenții. Pe de altă parte, evident, medicii, întregul corp medical, care s-a mobilizat incredibil. Rapid de tot s-a mobilizat întregul spital, a preluat pacienții, i-a tratat și aceste intervenții foarte rapide cred că putem să spunem că au salvat vieți și destine.

Și unii, și alții au toată aprecierea și admirația mea. Pe pacienți i-am întrebat și despre intervenție, am avut un dialog cu ei și le-am dorit însănătoșire grabnică. Iar pe cei din corpul medical i-am felicitat pentru munca pe care o fac nu doar acum, în fiecare zi. Acum este, sigur, foarte, foarte important ca persoanele care au suferit să primească tot ce se poate face, ca cei care sunt răniți să poată să revină cât mai repede la munca lor. Este însă momentul să ne gândim și la familiile victimelor, să le arătăm că suntem real alături de ei, că înțelegem suferința și fiecare în zona lui încearcă să vină cu un ajutor pentru ei. Aceste lucruri sunt cele care sunt urgente, care trebuie să se întâmple acum. Dar deja trebuie să vedem și un pic mai departe.

Am avut în ultimele săptămâni tragedie după tragedie. Am avut tragedia de la 2 Mai, am avut tragedia de la Botoșani, am avut tragedia de la Crevedia, am avut pe urmă tragedia de la Alba. Sigur, toate pot fi clasificate ca accidente, dar cred că autoritățile, instituțiile abilitate trebuie să meargă mult, mult mai mult în profunzime. Întrebarea pe care cred că ne-o punem toți este de ce s-a ajuns până aici? De ce nu s-a prevenit ce a putut fi prevenit?

Iohannis, declaratii in legatura cu exploziile de la Crevedia: „Am vizitat pompierii raniti ”

Și atunci, cu siguranță, autoritățile, instituțiile competente trebuie să caute explicații și trebuie să caute soluții pentru a preveni cât de mult se poate preveni în viitor. Trebuie să vedem. A fost neglijență, sau conivență, sau mai mult, sau pur și simplu ignoranță, sau n-au fost bune procedurile, sau nu s-au corelat instituțiile, sau cineva a încălcat clar legea? Cineva a încălcat legea penală? Toate aceste lucruri trebuie să fie căutate, clarificate, explicate, și sistemele îmbunătățite. Nu pot să accept explicații de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni. Este un pic greu de acceptat în cazul, de exemplu, Crevedia că cei de acolo n-au știut.

Nu vreau în acest moment să acuz pe nimeni, dar aștept ca instituțiile abilitate să-și facă datoria, să vină cu explicații, cei vinovați să primească pedepse exemplare și acolo unde sistemul nu funcționează, unde corelările din lege nu sunt bune, unde procedurile nu sunt suficient de bune, unde se calcă în picioare autorități care au toți aceeași competență și niciunul nu se duce până la rădăcina fenomenului, acestea să fie lămurite, clarificate, pentru a preveni în viitor astfel de evenimente. Este, după părerea mea, inacceptabil să dăm din umeri și să mergem mai departe. O astfel de serie de accidente, de tragedii, nu poate să rămână fără urmări clare, care scot în evidență ce s-a întâmplat și ce se poate face mai bine.", a declarat acesta. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ai sictir, javra ordinara.Sa dea Dumnezeu sa ma vezi pe casele tale cu furtul in mana
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468