REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Iohannis participă la Adunarea Generală a ONU şi va vorbi, la Universitatea Columbia, de perspectiva asupra războiului din Ucraina

Iohannis participă la Adunarea Generală a ONU şi va vorbi, la Universitatea Columbia, de perspectiva asupra războiului din Ucraina

Victor ROTARU 18 septembrie 2023 | 00:00 401

Preşedintele Klaus Iohannis va conduce, în perioada 18-22 septembrie, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care se va desfăşura la New York, Statele Unite ale Americii, transmite Administraţia Prezidenţială.

Iohannis participa la Adunarea Generala a ONU si va vorbi, la Universitatea Columbia, de perspectiva asupra razboiului din UcrainaTema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este "Reconstruirea încrederii şi relansarea solidarităţii globale: accelerarea acţiunii privind Agenda 2030 şi Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperităţii, progresului şi sustenabilităţii pentru toţi".

În cadrul intervenţiei naţionale pe care o va susţine în plenul Adunării Generale a ONU, arată sursa citată, preşedintele Iohannis va prezenta evaluările ţării noastre cu privire la temele de actualitate la nivel global, va sublinia priorităţile de politică externă şi contribuţia României la obiectivele de pe agenda multilaterală a ONU.

Programul vizitei va mai include, printre altele, participarea la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, prilej cu care preşedintele va susţine intervenţia naţională în cadrul Dialogului Liderilor cu tema "Unitate şi solidaritate: întărirea sistemului multilateral pentru sprijin consolidat, cooperare, follow-up şi revizuire".

De asemenea, preşedintele va fi invitat de onoare la dezbaterea organizată de prestigioasa Universitate Columbia din New York, în cadrul evenimentului World Leaders Forum, cu tema "Perspectiva României asupra războiului împotriva Ucrainei şi impactul acestuia asupra securităţii la Marea Neagră".

În marja participării la segmentul la nivel înalt al Adunării Generale a ONU, preşedintele Iohannis va avea şi o serie de întrevederi bilaterale şi va participa la evenimentele formale consacrate, incluse în programul fiecărui segment de nivel înalt al Adunării Generale a ONU.

Cu prilejul intervenţiilor în cadrul reuniunilor multilaterale şi cu prilejul interacţiunilor cu omologii din statele membre ONU, şeful statului va reitera "sprijinul ferm al ţării noastre pentru multilateralismul eficient, respectarea dreptului internaţional şi ordinea internaţională bazată pe reguli, în care ONU are rolul central".

Preşedintele Klaus Iohannis va prezenta, de asemenea, analiza României privind "cumulul de crize multifaţetate cu care se confruntă comunitatea internaţională la nivel global, cu efecte negative asupra implementării Agendei 2030, precum şi modalităţile de gestionare a acestora în mod eficient - prin acţiune coordonată şi solidară, în special pe paliere precum securitatea alimentară, combaterea dezinformării şi gestionarea schimbărilor climatice".

Iohannis va menţiona, de asemenea, importanţa Summitului Viitorului, din septembrie 2024, a cărui miză fundamentală este consolidarea multilateralismului, astfel încât ONU să poată gestiona adecvat provocările.

În cadrul intervenţiilor sale, şeful statului român va prezenta, totodată şi contribuţia de substanţă a României la promovarea valorilor democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept şi rolul activ jucat de ţara noastră în activităţile ONU, pe cele trei paliere principale: pace şi securitate, dezvoltare durabilă şi drepturile omului, precizează Administraţia Prezidenţială, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere