REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.9° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
12.9° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Iohannis: Românii din Italia trebuie să participe la viața socială și politică din această țară

Iohannis: Românii din Italia trebuie să participe la viața socială și politică din această țară

Replica API 15 iunie 2016 | 00:45 283

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, în cadrul discuțiilor cu omologul italian, Sergio Mattarella, necesitatea continuării eforturilor comune de sprijinire a comunității românești din Italia și de creștere a participării românilor la viața socială, dar și politică din Peninsulă.

"Am avut astăzi, cu omologul meu, convorbiri consistente, în spiritul Parteneriatului Strategic Consolidat existent între România și Italia și al relației cu totul speciale pe care țările noastre o împărtășesc. Vorbim despre o relație marcată de prezența unei comunități românești foarte importante în Italia și a unei însemnate comunități italiene, în cea mai mare parte comunitate de afaceri, în România, care se adaugă minorității italiene istorice din țara noastră. Îi mulțumesc și pe această cale președintelui Mattarella, pentru că este un interlocutor deschis problematicii comunității românești din Italia și una dintre vocile influente care încurajează permanent procesul de integrare a acesteia, cu menținerea identității românești. Din această perspectivă, în cadrul convorbirilor, am subliniat necesitatea continuării eforturilor comune de sprijinire a comunității românești din Italia și de creștere a participării românilor la viața socială, dar și politică din Peninsulă", a spus Iohannis, în declarația comună cu omologul său italian, Sergio Mattarella.

El a subliniat că, în paralel, trebuie continuate eforturile pentru păstrarea identității lingvistice și culturale a comunității românești, precum și pentru valorificarea potențialului economic foarte important al acesteia în relația bilaterală.

Șeful statului a precizat că a convenit cu președintele Italiei aducerea cooperării economice la un nou nivel, arătând că schimburile comerciale au atins deja, la sfârșitul anului 2015, o valoare record de peste 13 miliarde euro, Italia fiind al doilea partener comercial al României, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272